"In my dreams I was drowning my sorrows, but my sorrows, they learned to swim"

"Warning sign"

Ploaia mă indispune, ca şi cum picăturile sunt negre şi asflatul la fel. Întuneric întrerupt de veioza din camera închisă, o lume ce se aşează pe umeri, o presiune interioară ce mă face să urlu într-un proces de implozie.
Mereu mă regăsesc în aceeaşi minte, în care unele sunete şi voci lipsesc. Într-o lume răsturnată, mă uit de jos în sus la nori de ciment. Stau la bloc şi aerul intră doar pe geam. Nu ies din lipsa unei dorinţe de a auzi zgomotul oraşului şi întrebările inutile.
Similar. Acesta este cuvântul care să descrie anii. Aceeaşi lipsă de direcţie, de sens, ce se apasă în urechi, ce-mi bruiază timpanul. Eu nu vreau nimic de la nimeni, alţii vor mereu ceva. Eu stau în camere strâmte şi ies rar din mine însămi. Încă pretind să mă înţeleg. Totuşi nu pretind asta şi celorlalţi.
Mă gândesc foarte des că totul e pus câş şi că vina îmi aparţine, pentru că eu m-am blocat şi mă menţin în blocaj, ca un lift care nu a mai ştiu să oprească la etajul dorit.
N-am chef de continuare. Aşa că stau şi aştept poate ceva. Ăsta e un semn bun.
Nu scriu nimic. Nici măcar acum. E doar ceva aşa ca să treacă timpul mai repede, cel dintre aceste picături negre ce udă asfaltul. Nu mai ţin cont de o logică anume, doar "scriu" ca să evit zilele identice.
Suport cu greu abandonul. De aceea, în general, plec prima din cameră.

Coldplay - Warning sign

All you got to do is slowdown

If the rain is to separate, from itself, does it say "pick out your cloud"

Deşi e foarte probabil sa mai fi pus clipul acesta pe blog, I don't care. Nu mă satur niciodată de tanti asta. heh. Piesa asta iniţial nu-mi plăcea cam deloc. Între timp, după repetate ascultări, am descoperit că îmi dă o stare de calm şi de bine. O asociez cu ceva solar, verde, albastru, o relaxare şi o îndepărtare de orice este în jurul meu şi mă apasă. Deci, ori de câte ori e nevoie de o evadare, just "pick out your cloud".

Locuri

Mi-e dor de ceva frumos. Vreau locuri în mine verzi şi însorite, brăzdate răzleţ de nori de vată, dar fără beţe.
Pe roata timpului să mă dau sau pe cea din Herăstrău, când în drumul meu spre ea aleea era plină de pietricele albe. Păstrez cu mine câteva senzaţii intense care mă fac să schiţez gesturi interioare. Deşi uit multe contexte, feţele îmi sunt mereu cunoscute şi familiale. De exemplu, felul în care se lăsa seara la mare şi eu parcă nu stăteam niciodată pe loc. Trăgeam de mâini mai mari decât mine, de adulţi ce-mi făceau pe plac. Îmi umpleam pumnii cu fise şi alergam spre maşinuţe. Un rond mic ce nu mi se părea niciodată plictisitor sau enervant. Cât râs, câte cercuri, câte margini cauciucate?! O lume colorată în obraji îmbujoraţi şi corpuri neobosite.
Mi-e dor de ceva recent. De loc străin şi limbi aproape neînţelese. De zile libere şi voci familiare între statui nenumărate şi clădiri întinse. Coloane brodate cu spirale şi statui verzi. Cai ce stau pe loc, ridicaţi pe picioarele din spate sau într-o mişcare mimată. Puţini oameni ce înţeleg o conversaţie în terasele cafenelelor. Colţuri de străzi cu fructe de mare, vitrine cu pisici, librării înguste cu pereţi împânziţi de cărţi şi muzee uriaşe.
Mi-e dor de-un scris frenetic, arzător, coerent până în cele mai mici detalii. De o mâncărime de idei în podul palmei. De propoziţii lungi şi dialoguri presărate de umor. Litere ce mă fac să râd şi lumi pline de posibilităţi. Reveniri lucide asupra unui text. Capete de propoziţii între care apar negreşit şi personaje obligatorii.
Ce au în comun toate aceste locuri trecute, prezente şi poate viitoare? Pe mine.

Încercare

Nu, este când da, când poate. În cele trei categorii ce nu se combină niciodată, doar vin una după altă în ordine diferită.
Nu...suntem degeaba. Nu... suntem degeaba? Poate că da, poate că nu.
Este aiurea cum nu mai am nicio poveste, cum nimic nu iese dintre aceste clipe, taste, bucăţi de creier.
Culori împrăştiate pe o pânză ruptă şi tot nu vreau să renunţ. Mă agăţ cu înverşunare în mintea mea, mai ales dimineaţa. Mă încolăcesc în nişte cuvinte ce devin fraze, ce chiar au sens în lumina palidă a zilei. Apoi adorm între ochii obosiţi ai căror pupile nu le văd, dar le mişc frenetic. Sub pleople îmi stă o ultimă idee şi apoi uit de unde am pornit şi-ncotro mă îndrept.
Da...suntem degeaba. Da...suntem degeaba? Ce nuanţe şi semne banale. Doar pentru că ştiu să întreb şi să răspund diferit cred că am ceva ascuns în mânecă.
Am o puternică impresie de fals, ca şi cum mi-aş trăi viaţa între oameni de carton, de dimensiuni naturale, pe care în oboseala mea îi văd mişcându-se uneori. Guri ce se deschid ritmic, sunete ce în mare parte trec pe lângă mine. O aţă interioară ce le străbate pe toate, una a falsului. Un gust ciudat într-o gură ce nu vrea să mai vorbească, ca şi cum am mâncat prea multă cretă şi apoi delirez în filme de cinci minute.
Încă e vară şi-mi simt picioarele mai murdare decât iarna. Mult praf, beton, aer rarefiat şi puţin verde.
Mă gândeam că o să mă întorc aici, în această lume ce mă cunoaşte un pic şi pe care nu vreau s-o am lângă mine de obicei. Şi am făcut-o. Am revenit. Nu ştiu ce s-a întâmplat exact, dar o lună am reuşit să găsesc un sens, nu bun, nu rău, ci doar un sens, de parcă aş fi făcut eu lucrurile să se întâmple, de parcă aş fi dorit asta.
Apoi un brânci şi am căzut de pe scaunul cu trei picioare. Cu ale mele două, cinci.
Prea multe bucăţi neintersectate, ci mai mult suprapuse. Ceva palpabil pentru o clipă, apoi dus într-o zare întunecată.
Seara nu mi-e bine. Ziua e pâclă. Combinând... într-o pâclă de "ne-bine".
Înţeleg şi nu-nţeleg. Pricep evenimente, acţiuni, păreri, idei, fapte, adevăruri, minciuni, înşelătorii, nepăsări, etc. Nu-nţeleg acest "de ce" ce-mi stă pe limbă, care pe urmă se prelinge de-a lungul palatinului şi-apoi o ia ciudat în sus, direct în cap şi nu-mi iese pe urechi. E constant. E acolo şi nu-l pot înăbuşi.
Mi-aş lua nişte cai, ca-n versurile din cântec. M-aş arunca pe pajişte şi-aş miji ochii în soarele aruncat în colţuri de albastru şi alb. Asta nu e lumea mea. E doar o dorinţă ce nu acoperă "de ce-ul".
Trebuie să fim pentru că vrem, într-o încercare de a fi noi.


I got me some horses / To ride on, to ride on / They say that your demons can't go there / So I got me some horses / To ride on, to ride on / As long as your army keeps perfectly still.