Ca niște semințe pe care le îngrop în pământ... așa sunt imaginile ce se derulează constant în fundalul minții mele. Gânduri și discuții rulate în cercuri între neuronii mei ca niște zaruri aruncate mereu, ale căror cifre doar eu le știu semnificația exactă.
Mă-ntreb în fiecare dimineață, înainte de a adormi, ce mă susține în această respirație regulată, neuniformă și cum de pot ocupa acest spațiu într-un mod care mă gândesc că-i de multe ori gratuit.
Când simt o lipsă, ea se desfășoară intim, în cadru izolat, între pereți tapetați inestetic. Când simt o lipsă mă răstorn din mine însămi și fiecare celulă arde ca o pădure al cărei lemn se va face scrum. Apoi mă aștept să privesc în oglindă și să fiu plină de funingine. Când simt o lipsă câteva secunde mă sufoc și inima este cuprinsă de-o neputință absurdă, degetele se-ntind către cineva palpabil și-n cameră sunt doar eu.
Mă-ntreb în fiecare dimineață cum de cercurile realității se pot strâmta în așa hal în jurul meu. Îmi cuprind capul și trupul ca-ntr-o cămașă de forță, mă imobilizează definitiv în mine și chingile presează și rod în carne vie.
Ca un om care știe la ce se așteaptă, merg pe alee în decor plin de verde și lumină. Și tot drumul muzica îmi răsună potrivit în urechi și câteodată mă simt de parcă aș fi ieșit la plimbare, fără un scop anume, fără acea oră și zi arse cu fierul încins în piele fragedă. Apoi ajung și peste decor tăcerea se așterne deranjantă.
Știai că mi-e frică de liniște? Ți-am povestit vreodată despre deconectările pe care le am când vin să te văd? Și ce mă sperie cel mai tare e că atunci nu simt nimic, nu percep nimic, nu gândesc nimic. Totul este fără volum și parcă pierd orice contact real cu viul. Pășim pe-un tărâm în care ne privim și ne ocolim și absența intersectării este acută. E ca un plan în care recunosc tot, dar în care golul prăpastiei ne înghite pe toți.
Ca un miez esențial după care trebuie să sap constant... așa te percep uneori. În imagini sporadice, dar viu colorate te descoperi în ochii mei și tot ce-mi doresc e un semn că exiști și că nu te voi uita.
Mă-ntreb în fiecare dimineață, înainte de a adormi, ce mă susține în această respirație regulată, neuniformă și cum de pot ocupa acest spațiu într-un mod care mă gândesc că-i de multe ori gratuit.
Când simt o lipsă, ea se desfășoară intim, în cadru izolat, între pereți tapetați inestetic. Când simt o lipsă mă răstorn din mine însămi și fiecare celulă arde ca o pădure al cărei lemn se va face scrum. Apoi mă aștept să privesc în oglindă și să fiu plină de funingine. Când simt o lipsă câteva secunde mă sufoc și inima este cuprinsă de-o neputință absurdă, degetele se-ntind către cineva palpabil și-n cameră sunt doar eu.
Mă-ntreb în fiecare dimineață cum de cercurile realității se pot strâmta în așa hal în jurul meu. Îmi cuprind capul și trupul ca-ntr-o cămașă de forță, mă imobilizează definitiv în mine și chingile presează și rod în carne vie.
Ca un om care știe la ce se așteaptă, merg pe alee în decor plin de verde și lumină. Și tot drumul muzica îmi răsună potrivit în urechi și câteodată mă simt de parcă aș fi ieșit la plimbare, fără un scop anume, fără acea oră și zi arse cu fierul încins în piele fragedă. Apoi ajung și peste decor tăcerea se așterne deranjantă.
Știai că mi-e frică de liniște? Ți-am povestit vreodată despre deconectările pe care le am când vin să te văd? Și ce mă sperie cel mai tare e că atunci nu simt nimic, nu percep nimic, nu gândesc nimic. Totul este fără volum și parcă pierd orice contact real cu viul. Pășim pe-un tărâm în care ne privim și ne ocolim și absența intersectării este acută. E ca un plan în care recunosc tot, dar în care golul prăpastiei ne înghite pe toți.
Ca un miez esențial după care trebuie să sap constant... așa te percep uneori. În imagini sporadice, dar viu colorate te descoperi în ochii mei și tot ce-mi doresc e un semn că exiști și că nu te voi uita.
1 comment:
''Ca niște semințe pe care le îngrop în pământ... așa sunt imaginile ce se derulează constant în fundalul minții mele. Gânduri și discuții rulate în cercuri între neuronii mei ca niște zaruri aruncate mereu, ale căror cifre doar eu le știu semnificația exactă. ''....si tie ti se intampla asa...si mie...mai ales nopatea cand ma duc la culcare.
''Mă-ntreb în fiecare dimineață cum de cercurile realității se pot strâmta în așa hal în jurul meu. Îmi cuprind capul și trupul ca-ntr-o cămașă de forță, mă imobilizează definitiv în mine și chingile presează și rod în carne vie.''....mai bine traiesc intr-un vis..numai al meu...decat sa ma trezesc intr-o realitate pe care nu o vreau.Am obosit sa numai fac nimic...lol...cum naibii sa obosesti facand nimic?raspuns:asa bine!!
''Știai că mi-e frică de liniște?''...urasc mai mult ca orice linistea...eeeee mortalaaaa!!!
Post a Comment