Da, da. A fost uşor. O idee de la o prietenă: "Ce-ar fi să mergi la Bestfest? Vezi că vine Roisin Murphy." "Oh, really??? Nice." (Pentru cine nu cunoaşte this singer, este ex-solista de la "Moloko").
So, a doua zi ia bilet, a treia seara eram deja în public. Ajunsă mai devreme, am prins ceva din Stereophonics. Slăbuţ, neatractiv. Ştiam doar câteva piese, dar oricum şi dacă le ştiam pe toate, n-aş fi zis "Wow" după live-ul acesta cu ei.
Drept urmare, m-am poziţionat lângă scena la care avea să cânte nebunica. Se făcu 8, 8.15. Apoi 9 fără ceva, 9. Tot nu apărea. Nu se ivea, iţea, urzea :D Tot îşi probau ăia microfoanele, testau clapele, tobele, puneau hârtii cu naiba ştie ce, lyrics, notele muzicale. Habar n-am. Se lăsă seara (Zbuf). Mulţimea devenea neliniştită. Fluierături, înjurături pe ici pe colo, întrebări gen 'de ce naiba am venit?', 'de ce mai stau?', dar toţi erau pironoţi în locurile lor.
Apoi apăru ca o boare. O briză blondă, într-un fel de extraterrestrial aerobic suite, ce nu lăsa prea mult loc imaginaţiei, dar nici n-o demoraliza total. Muzici, mixuri, clape, poc-poc-uri. O zbanghie pe scenă, acompaniată de două tipe. Un dans al ei, grozav de specific, de naiba ştie dacă invoca ploaia sau îşi chema prietenii from outer space, cu mici exprimări agresive, gen îmbrânceli adresate chitaristului sau tipei din backing vocal. Schimbări de garderobă, adaosuri de pălării, care mai de care mai freaky, pelerine, sacouri şi aşa mai departe. Din când în când intra într-un fel de pierdere temporară de conştienţă şi pica din senin, aşa ca trăsnită de fulger sau de parcă ar fi avut o cădere subită de calciu. O fi anemică? Nu era cazul să ne întrebăm asta, pentru că-şi revenea rapid în coregrafia impecabilă, având, fără niciun dubiu, amprentă personală. A cântat cam toate melodiile ce-mi plăceau. A luminat publicul şi pe ea însăşi, scena, formaţia, schelele, furnicile, firele de praf, fumul de ţigară, ba cu reflectoare albe, ba roşii sau albastre. Când se aprindeau refletoarele roşii, bluza ei albă, mulată, părea cam inexistentă, dar cei mai dibaci în ale văzului, ştiau sigur că încă e acolo, motiv pentru care nu se panicau :)
Oricum, dincolo de această descriere zglobie, a fost SUPER, SUPER. Începe să-mi placă din ce în ce mai mult tipa asta, care are şi voce şi atitudine puternică, ca şi cum n-ar da doi bani pe ce zice poporul, dar de o sensibilitate aerisitiă, dacă ştii să priveşti suficient de câş.
P.S.: Am fost pe urmă şi la Manu Chao. Sincer, mă aşteptam la mai mult. Dar mai bine, decât deloc.
P.P.S.: Concertul Roisin a durat o oră, fără nici un bis. A cam fost un ghimpe faza asta, dar deh, o iertăm, ca să fim oameni buni şi plini de compasiune faţă de anemia ei, ce o face să cadă din picioare :))
So, a doua zi ia bilet, a treia seara eram deja în public. Ajunsă mai devreme, am prins ceva din Stereophonics. Slăbuţ, neatractiv. Ştiam doar câteva piese, dar oricum şi dacă le ştiam pe toate, n-aş fi zis "Wow" după live-ul acesta cu ei.
Drept urmare, m-am poziţionat lângă scena la care avea să cânte nebunica. Se făcu 8, 8.15. Apoi 9 fără ceva, 9. Tot nu apărea. Nu se ivea, iţea, urzea :D Tot îşi probau ăia microfoanele, testau clapele, tobele, puneau hârtii cu naiba ştie ce, lyrics, notele muzicale. Habar n-am. Se lăsă seara (Zbuf). Mulţimea devenea neliniştită. Fluierături, înjurături pe ici pe colo, întrebări gen 'de ce naiba am venit?', 'de ce mai stau?', dar toţi erau pironoţi în locurile lor.
Apoi apăru ca o boare. O briză blondă, într-un fel de extraterrestrial aerobic suite, ce nu lăsa prea mult loc imaginaţiei, dar nici n-o demoraliza total. Muzici, mixuri, clape, poc-poc-uri. O zbanghie pe scenă, acompaniată de două tipe. Un dans al ei, grozav de specific, de naiba ştie dacă invoca ploaia sau îşi chema prietenii from outer space, cu mici exprimări agresive, gen îmbrânceli adresate chitaristului sau tipei din backing vocal. Schimbări de garderobă, adaosuri de pălării, care mai de care mai freaky, pelerine, sacouri şi aşa mai departe. Din când în când intra într-un fel de pierdere temporară de conştienţă şi pica din senin, aşa ca trăsnită de fulger sau de parcă ar fi avut o cădere subită de calciu. O fi anemică? Nu era cazul să ne întrebăm asta, pentru că-şi revenea rapid în coregrafia impecabilă, având, fără niciun dubiu, amprentă personală. A cântat cam toate melodiile ce-mi plăceau. A luminat publicul şi pe ea însăşi, scena, formaţia, schelele, furnicile, firele de praf, fumul de ţigară, ba cu reflectoare albe, ba roşii sau albastre. Când se aprindeau refletoarele roşii, bluza ei albă, mulată, părea cam inexistentă, dar cei mai dibaci în ale văzului, ştiau sigur că încă e acolo, motiv pentru care nu se panicau :)
Oricum, dincolo de această descriere zglobie, a fost SUPER, SUPER. Începe să-mi placă din ce în ce mai mult tipa asta, care are şi voce şi atitudine puternică, ca şi cum n-ar da doi bani pe ce zice poporul, dar de o sensibilitate aerisitiă, dacă ştii să priveşti suficient de câş.
P.S.: Am fost pe urmă şi la Manu Chao. Sincer, mă aşteptam la mai mult. Dar mai bine, decât deloc.
P.P.S.: Concertul Roisin a durat o oră, fără nici un bis. A cam fost un ghimpe faza asta, dar deh, o iertăm, ca să fim oameni buni şi plini de compasiune faţă de anemia ei, ce o face să cadă din picioare :))
Roisin Murphy - Sow Into You ("I am a lyrical soul/Bound to get carried away............I chose you for your wave/Frequency/You take me up against the freak in me/Just tell me what you/X X X expect of me/Expect of me")
2 comments:
:)zuper!!
Grozav, superb, extraordinar, magnifique, tra la la la :))
Post a Comment