El era fin şi mic, ca un fir de praf palid ce poposise pe o lampă. Un fel de licurici ce avea parte de prea multă lumină, în cinci colţuri ca o stea, deşi încă nu credea că aceasta este forma stelelor.
Auzea un ton în receptorul ce semăna izbitor cu cleştele unui homar. Asta îi aminti de un vechi prieten, cu mustăţi dezvoltate şi antene bine întinse, deci un auz foarte bun.
Avea să croiască o poveste, de îndată ce i se va permite. Îi trebuiau o serie de aprobări şi de tratative de convingere. Avea să fie o muncă grea pentru un obiect atât de mic. Totuşi avea încredere în puterea sa de persuasiune. Nu credea în nimic altceva, când se gândea la el însuşi, în afară de lucrul menţionat mai sus. Astfel avea să vorbească pe şleau, purtând mănuşile sale gri, cu cea ce va scrie aceste rânduri. E obligatoriu să fie o discuţie bine încadrată în minute şi în fraze, ca şi cum ai ştii forma precisă a unui fursec. O raţă. Un fursec-raţă sau o raţă-fursec. Nestabilit încă. Mă rog. "Mă îndepărtez de subiect", îşi zise el. Neajunsul său cel mai augmentat era dificultatea unui focus, a unei concentrări infailibile. Oricum, acest neajuns era egalat de speranţa sa, ce avea să trăiască mai mult decât el. "Deci, am nevoie de pixuri colorate, de expresii faciale diverse, dar care să păstreze toate aceeaşi linie de veselie, pentru că trebuie s-o fac constant să râdă. E lucrul cel mai greu de realizat, atunci când nu mai eşti copil. Partea bună, e că poţi controla lumile mai bine, cea în care exişti, cea în care zboară păsările, cea subterană şi poate multe altele nedescoperite încă. Ţine minte, scopul este să-i dai impresia că n-a pierdut şefia. Complimentele o să te ducă doar până într-un punct. De aici încolo trebuie să improvizezi, să te împopoţonezi până la un ridicol cald, învăluit în zâmbete. Ah, nu, scopul suprem este s-o faci să scrie despre tine."
Zis şi făcut. Firul de praf, lucitor, cel ce poate fi de fapt orice, pentru că e nedefinit, se lansă într-o conversaţie exactă în timp, imprecisă în spaţiu şi realitate. Ajunse la target. Orbită în jurul ideii principale. Apoi fata jucăuşă, ce aruncase păpuşile într-o altă eră, alte vremuri copilăroase, luă penarul şi ondulă semnele pe hârtie. Prezentul e ceea ce se vede, este povestea despre care tocmai am vorbit.
Auzea un ton în receptorul ce semăna izbitor cu cleştele unui homar. Asta îi aminti de un vechi prieten, cu mustăţi dezvoltate şi antene bine întinse, deci un auz foarte bun.
Avea să croiască o poveste, de îndată ce i se va permite. Îi trebuiau o serie de aprobări şi de tratative de convingere. Avea să fie o muncă grea pentru un obiect atât de mic. Totuşi avea încredere în puterea sa de persuasiune. Nu credea în nimic altceva, când se gândea la el însuşi, în afară de lucrul menţionat mai sus. Astfel avea să vorbească pe şleau, purtând mănuşile sale gri, cu cea ce va scrie aceste rânduri. E obligatoriu să fie o discuţie bine încadrată în minute şi în fraze, ca şi cum ai ştii forma precisă a unui fursec. O raţă. Un fursec-raţă sau o raţă-fursec. Nestabilit încă. Mă rog. "Mă îndepărtez de subiect", îşi zise el. Neajunsul său cel mai augmentat era dificultatea unui focus, a unei concentrări infailibile. Oricum, acest neajuns era egalat de speranţa sa, ce avea să trăiască mai mult decât el. "Deci, am nevoie de pixuri colorate, de expresii faciale diverse, dar care să păstreze toate aceeaşi linie de veselie, pentru că trebuie s-o fac constant să râdă. E lucrul cel mai greu de realizat, atunci când nu mai eşti copil. Partea bună, e că poţi controla lumile mai bine, cea în care exişti, cea în care zboară păsările, cea subterană şi poate multe altele nedescoperite încă. Ţine minte, scopul este să-i dai impresia că n-a pierdut şefia. Complimentele o să te ducă doar până într-un punct. De aici încolo trebuie să improvizezi, să te împopoţonezi până la un ridicol cald, învăluit în zâmbete. Ah, nu, scopul suprem este s-o faci să scrie despre tine."
Zis şi făcut. Firul de praf, lucitor, cel ce poate fi de fapt orice, pentru că e nedefinit, se lansă într-o conversaţie exactă în timp, imprecisă în spaţiu şi realitate. Ajunse la target. Orbită în jurul ideii principale. Apoi fata jucăuşă, ce aruncase păpuşile într-o altă eră, alte vremuri copilăroase, luă penarul şi ondulă semnele pe hârtie. Prezentul e ceea ce se vede, este povestea despre care tocmai am vorbit.
No comments:
Post a Comment