Mi-aş băga picioarele... în mare. Unde săratul ustură rănile vechi, unde apa e prea tulbure şi prea caldă, dar tot diferită de temperatura de afară şi încă răcoritoare.
Aş fugi în nisipul nud, cu uzimea tălpilor, cu formele clare, dar mult lăţite, care încotro. Să tai razant vântul sau el să mă taie pe mine... în bucăţele, fâşii, ca cearşeafurile albe din filme, prinse de sârme decolorate.
Să cad pe moale, să mă uit la lopeţi, greble şi căldări miniaturale şi copii goliţi şi bucălaţi, ce râd cruciş spre soare.
Aveam un mosor, bine ascuns, deşi n-aveam buzunare în care să-l ţin. Era ascuns sub un scaun pliant, ale cărui flori nu se desenaseră singure. Începusem să pierd şirul zilelor şi mi-am zis, încă înainte de a pleca de acasă, că ar fi bine să iau mosorul cu mine. Să rup aţa în dimensiuni egale şi să ţin socoteala orelor zi/noapte. Într-un final m-am încurcat. M-am luat cu vorba cu crabii şi stelele de mare. Bârfeam scoicile şi explicam dorinţa mea arzătoare de a avea un căluţ de mare, tot numai al meu, verde, cu creastă galbenă. Zulufit, bătut de arşită şi briză, ocazional nărăvaş, cu gândul mereu la galop. Ar fi fost căluţul de vis. Cel fugit de la Făt-Frumos. Iarna ar fi tot ca vara şi am agăţa globuri într-un brad-algă şi am arunca cu nisip, în loc de confetti. Mi-aş cânta La Mulţi Ani şi aş bea cicori magice, dar care ar avea acelaşi efect ca alcoolul. Excepţia ar fi lipsa efectelor adverse de a doua zi. Prietenii ar fi puţini dar buni şi simţiţi atunci când aş cere solitudine.
Asta e insula aceea? E doar marea obişnuită? Unde m-am dus, că tot aici m-am întors?
Aş fugi în nisipul nud, cu uzimea tălpilor, cu formele clare, dar mult lăţite, care încotro. Să tai razant vântul sau el să mă taie pe mine... în bucăţele, fâşii, ca cearşeafurile albe din filme, prinse de sârme decolorate.
Să cad pe moale, să mă uit la lopeţi, greble şi căldări miniaturale şi copii goliţi şi bucălaţi, ce râd cruciş spre soare.
Aveam un mosor, bine ascuns, deşi n-aveam buzunare în care să-l ţin. Era ascuns sub un scaun pliant, ale cărui flori nu se desenaseră singure. Începusem să pierd şirul zilelor şi mi-am zis, încă înainte de a pleca de acasă, că ar fi bine să iau mosorul cu mine. Să rup aţa în dimensiuni egale şi să ţin socoteala orelor zi/noapte. Într-un final m-am încurcat. M-am luat cu vorba cu crabii şi stelele de mare. Bârfeam scoicile şi explicam dorinţa mea arzătoare de a avea un căluţ de mare, tot numai al meu, verde, cu creastă galbenă. Zulufit, bătut de arşită şi briză, ocazional nărăvaş, cu gândul mereu la galop. Ar fi fost căluţul de vis. Cel fugit de la Făt-Frumos. Iarna ar fi tot ca vara şi am agăţa globuri într-un brad-algă şi am arunca cu nisip, în loc de confetti. Mi-aş cânta La Mulţi Ani şi aş bea cicori magice, dar care ar avea acelaşi efect ca alcoolul. Excepţia ar fi lipsa efectelor adverse de a doua zi. Prietenii ar fi puţini dar buni şi simţiţi atunci când aş cere solitudine.
Asta e insula aceea? E doar marea obişnuită? Unde m-am dus, că tot aici m-am întors?
No comments:
Post a Comment