Dacă te uiţi pe ochean mult timp, atunci apare depărtarea. E lumea aceea ce nu se vede, decât aşa ca şi cum s-ar fi pus valuri cu văluri în faţă. Astfel mi-a fost mereu viitorul. Am trasat nişte lini foarte şterse, ca să nu zic că mă numesc ţară şi am graniţe, căci nu-mi place limitarea.
Unii oameni ştiu destul de clar ce vor, cunosc toate punctele cardinale în care vor să se îndrepte. Au repere fixe şi dorinţe specifice, detaliate şi pe termen lung. Uneori aş vrea să am şi eu asta, să încerc să văd totul, să-mi închipui persoana mea la 30, 40 de ani, poate şi mai mult. Eu văd în viitor cam o lună maxim, cred. De acolo restul devine umbros, ca şi cum aş sta sub nuc.
Nu-mi amintesc ziua în care a fost linişte în mintea mea sau în care să fi gândit în şoaptă. Nu-mi aduc aminte nici dacă a existat vreodată o astfel de zi.
Cineva sau poate mai mulţi îmi ziceau să-mi înfig picioarele în pământ pentru a avea un contact mai mare, mai intens cu realitatea. Nu ştiu de ce şi cum s-a creat impresia că aş pluti mereu la distanţă milimetrică de sol, că aş fi aeriană? Ar fi un lucru bun. Mi-ar plăcea să fiu pasăre, nu şi avion. Să păstrăm lumea mai naturală.
Ideile îmi ţopăie, dansează, se unduiesc ca în spirale. Astfel am senzaţia că gândesc mult şi divers. De fapt ele sunt într-un anumit număr. Doar ordinea se schimbă şi aşa cred că-s variate, abundente.
N-am spus nimic. Stăteam în cameră ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca şi cum nici n-aş fi existat acolo. Acela a fost un moment amestecat de non cu este. Real şi ireal pe fundal. "Ce-aş fi dorit să fi fost ieri şi nu azi!" Acesta mi-a fost gândul cel mai clar.
Unii oameni ştiu destul de clar ce vor, cunosc toate punctele cardinale în care vor să se îndrepte. Au repere fixe şi dorinţe specifice, detaliate şi pe termen lung. Uneori aş vrea să am şi eu asta, să încerc să văd totul, să-mi închipui persoana mea la 30, 40 de ani, poate şi mai mult. Eu văd în viitor cam o lună maxim, cred. De acolo restul devine umbros, ca şi cum aş sta sub nuc.
Nu-mi amintesc ziua în care a fost linişte în mintea mea sau în care să fi gândit în şoaptă. Nu-mi aduc aminte nici dacă a existat vreodată o astfel de zi.
Cineva sau poate mai mulţi îmi ziceau să-mi înfig picioarele în pământ pentru a avea un contact mai mare, mai intens cu realitatea. Nu ştiu de ce şi cum s-a creat impresia că aş pluti mereu la distanţă milimetrică de sol, că aş fi aeriană? Ar fi un lucru bun. Mi-ar plăcea să fiu pasăre, nu şi avion. Să păstrăm lumea mai naturală.
Ideile îmi ţopăie, dansează, se unduiesc ca în spirale. Astfel am senzaţia că gândesc mult şi divers. De fapt ele sunt într-un anumit număr. Doar ordinea se schimbă şi aşa cred că-s variate, abundente.
N-am spus nimic. Stăteam în cameră ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca şi cum nici n-aş fi existat acolo. Acela a fost un moment amestecat de non cu este. Real şi ireal pe fundal. "Ce-aş fi dorit să fi fost ieri şi nu azi!" Acesta mi-a fost gândul cel mai clar.
No comments:
Post a Comment