Îndeajuns

Când stai destul sau suficient într-un loc, s-ar spune că intervine plictiseala. Lumea îmi spune să ies, să merg, să învăţ să schimb decorul. De ce? Pentru ce şi pentru cine? Eu, voi, noi toţi? Mi se pare că s-au inventat multe pe planeta asta. Cele care se repetă sunt ideile lui trebuie. Acesta este un individ/cuvânt despre care vroiam demult să scriu o poveste sub forma unui interviu cu o personalitate ca dânsul, în care el iese într-o lumină proastă. Domnul tipar, domnul inflexibil la care pleacă tot poporul urechea doar pentru că aşa TREBUIE. Cine spune asta? Cine a fost de fapt primul care a dat tonul acestei mode?
În altă ordine de idei eu ignor, fără a fi total ignorantă. Ignor şi evit în norme ce trec puţin de medie. Stau cu veioza aprinsă în plină zi, pentru că transperantele sunt mereu trase. Mă învârt între trei, patru camere ale apartamentului, doar ca să zăbovesc mai mult în una singură. Respir un aer ce nu-mi oxigenează prea bine creierii. Am dureri de cap, între nenumărate fumuri de ţigară. Am o viaţă din ce în ce mai nocivă. Dar îmi place că am redecoperit un om ce mă poate calma şi duce în alte locuri. Cineva care cântă la trompetă, acompaniat de saxofon, pian şi tobe. Toată povestea se cheamă jazz şi-mi crează imagini de toamnă. Nu ştiu de ce. Oricum e interesant să încerci să trăieşti o perioadă în acelaşi anotimp. N-aş alege toamna în mod special, dar nu vreau să renunţ la muzica asta.
În fine. Alte lucruri pe care sunt pe cale să le fac sunt poveşti ce îmi împuie capul, ce vin din toate direcţiile şi ajung nicăieri.
E muzica cuiva, acorduri de toamnă, pentru persoana ce se gândeşte la ceva, dar se pierde în nicăieri.

Miles Davis&John Coltrane - Kind of blue