Mesele trebuie să aibă colţuri, să fie înţepătoare, să se uite la marginile lor şi să ştie că au o terminare, un sfârşit. În plus mesele rotunde îmi amintesc de farfuriile tinere ce le foloseam drept volan. Eu şi maşina mea, ce stăteam pe loc, dar ajungeam oriunde. Volanul meu înflorat sau desenat cu un cerc, fără pedale şi fără frâne. Lumea era o posibilitate.
Ceea ce mi-am plăcut la geometrie, au fost cuburile. Desenatul lor, faţete, linii ce dădeau senzaţia unei forme ce se susţine singură. Nici nu mai vedeam pătrăţelele caietului de matematică. Uneori aruncam creionul pe o foaie albă şi-ncercam o trasare cu exactitate a dungilor. Laturi ce cu timpul deveneau egale într-o lume ce se vroia cub.
Câteodată îmi place simetria, alteori forma o vreau ondulată, precum şerpii, ce se lungesc, se contorsionează şi nimic în aceste mişcări nu-i doare, pentru că rostul lor e flexibil. Acei şerpi ce mi-au terorizat o perioadă bună din vise, acea frică ce-mi paraliza ochii închişi în somn, mai ceva ca veninul. Încă nu cred că m-aş putea împrieteni cu vreo creatură din clanul reptilian.
Tubul prin care urci cu o mică cutie dreptunghiulară înăuntrul lui. Oamenii îi mai spun şi lift. Am visat odată o călătorie rapidă cu liftul, urmată de o ieşire prin vârful blocului. Apoi pluteam în aer cu liftul, păstrându-mi aceeaşi traiectorie şi nu vedeam nimic în zborul meu. M-am trezit cu o tendinţă subită de a mă ţine de pat. Lumea era urcuş direcţionat şi orb.
Această neclaritate a visului am început s-o iau cu mine şi-n lumea reală. E o ameţeală ce mă însoţeşte. Stăm braţ la braţ şi capul meu e nevoit să facă eforturi pentru a se agaţa de o înţelegere normală şi ochii mei privesc haotic. Atunci mi se pare că lumea vine puzderie spre mine, din toate părţile şi la fel de repede trece pe lângă mine, cu un minim de privire a ochilor străini. Îmi zic că lumea e acolo, dar eu încep să dispar aici.
Ceea ce mi-am plăcut la geometrie, au fost cuburile. Desenatul lor, faţete, linii ce dădeau senzaţia unei forme ce se susţine singură. Nici nu mai vedeam pătrăţelele caietului de matematică. Uneori aruncam creionul pe o foaie albă şi-ncercam o trasare cu exactitate a dungilor. Laturi ce cu timpul deveneau egale într-o lume ce se vroia cub.
Câteodată îmi place simetria, alteori forma o vreau ondulată, precum şerpii, ce se lungesc, se contorsionează şi nimic în aceste mişcări nu-i doare, pentru că rostul lor e flexibil. Acei şerpi ce mi-au terorizat o perioadă bună din vise, acea frică ce-mi paraliza ochii închişi în somn, mai ceva ca veninul. Încă nu cred că m-aş putea împrieteni cu vreo creatură din clanul reptilian.
Tubul prin care urci cu o mică cutie dreptunghiulară înăuntrul lui. Oamenii îi mai spun şi lift. Am visat odată o călătorie rapidă cu liftul, urmată de o ieşire prin vârful blocului. Apoi pluteam în aer cu liftul, păstrându-mi aceeaşi traiectorie şi nu vedeam nimic în zborul meu. M-am trezit cu o tendinţă subită de a mă ţine de pat. Lumea era urcuş direcţionat şi orb.
Această neclaritate a visului am început s-o iau cu mine şi-n lumea reală. E o ameţeală ce mă însoţeşte. Stăm braţ la braţ şi capul meu e nevoit să facă eforturi pentru a se agaţa de o înţelegere normală şi ochii mei privesc haotic. Atunci mi se pare că lumea vine puzderie spre mine, din toate părţile şi la fel de repede trece pe lângă mine, cu un minim de privire a ochilor străini. Îmi zic că lumea e acolo, dar eu încep să dispar aici.
Moby - Memory Gospel
No comments:
Post a Comment