Nonsens(e)

Ar trebui să-mi bat cuie în geam şi asta cât mai curând. Nu ştiu de unde vine această pornire. Poate cuiele au o dorinţă ascunsă de a fi bătute, poate nu-şi găsesc un sens fără ca cineva să dea ritmic cu ciocanul în capul lor. Capul ce nu se sparge, poate doar se îndoaie pe la margini. Sau să le bat în perete? Hmm, I wonder. Nu. Am minţit. Nu există nici o dorinţă în cui, e o dorinţă în mine de a folosi ciocanul până la epuizare. E ca acea alergare, ce ştii că aduce cu sine descărcarea, oboseala, suflul tăiat. Da chiar? Oare suflul, poate fi tăiat şi cu un cuţit?
Când viaţa e goală, e nudă până la extrem, atunci îţi apare în toată transparenţa şi luciditatea ei. Aici intervine cuţitul, ce-şi cunoaşte extraordinar de bine meseria. El taie cu duritate în moale. Intră ca-n unt (unul ce a stat mult timp pe masă).
Aş vrea să poposesc uneori lângă mine şi să nu-mi spun nimic. Să n-am nici cel mai mic imbold de a vorbi cu mine. Să mă ignor în aceeaşi măsură în care am început să-i ignor pe ceilalţi în ultimul timp. Asta doar aşa, ca să văd dacă doare. Ca să simt că deranjează. Ca să mă simt în plus, într-un loc în care n-am nici o utilitate.
Mă gândeam că dacă tot sunt în pantă, atunci de ce să n-aleg să alunec complet?! 'Just slide', vorba filmului (Fight Club).
Nu mi-am făcut bagajele. N-am luat nimic cu mine, şi totuşi greutatea lor mă apasă.
Post întrerupt ...