Despre ştrumf

M-am hotărât să-l promovez iar pe strumf, nu la cererea lui, ci a micului public. Aşa că am pus poza de profil a dommnului vedet ştrumfos negru şi pichinos. Mă uit de multe ori la el şi mă întreb dacă nu se plictiseşte. El îmi zice: 'Avem multe în comun. Şi eu vin şi te privesc câteodată şi mă întreb dacă nu cumva te plictiseşti'. 'Păi hai să ne dez-plictisim împreună'. Lucru ce funcţionează prin alergări şi urmăriri după şosete, apoi iar furat de şosete şi urmăriri de recuperare a lor. Ajungem la un punct în care spunem piua şi el se întinde istovit pe linoleum şi eu mă arunc total netacticos în scaunul meu, trăgând un suflu şi o ţigară.
Mister ştrumf e plin de tabieturi şi de locuri preferate ale casei. Asta ştie şi el atunci când nu doarme. E înţelept, dar nu face mare caz de asta. Îşi selectează cu atenţie compania, nu snifăie pe oricine. În schimb e un profitor de vizitatori şi atunci când aceştia stau picior peste picior el se bagă cu capul sub papuc în dorinţa nebună de a se mângâia. E un alint manual, îi spun eu.
Latră vitejeşte doar de la balcon. Atunci este un taur puternic, ce ar rupe totul în jurul lui. Când e în plimbări 'trotuaristice' e un mieluşel, ce păşeşte cu teamă spre cei din neamul său.
Atâţia ani au trecut şi ne petrecem mult timp împreună şi el îmi dă o oarecare inspiraţie de a inventa personaje mici, imposibile în ochii umani, posibile între noi doi şi lumea formată din cuvinte.
Hai că te-am periat destul, piticule :)