Difuz

Nu ştiu cum vezi aerul dintr-un pahar gol. Nu am puterea vidului cu mine şi nici vederi laterale de lungă durată. Luminile zilei de mâine la fel ca şi celelalte apar la fel de orbitor. Simetric, identitatea mi-o privesc de undeva din exterior, ca şi cum altcineva ar parcurge aceşti kilometri ai vieţii. Un hipopotam ce stă pe cruce, ce s-a îndoit în altă formă, ce nu ştie de ce nu vine apa sau ploaia.
Parcă văd în reluare, toate aceste obiecte ce mă compun, parcă simţurile au amorţit şi sunt total pe din afară. Dincolo de mine însămi, ca ochii ce privesc calul şi zmeul neînfrânaţi, dincolo de ceea ce am ştiut să fiu.
Nu e acest beton ce-mi defineşte fundaţia, ci doar cel ce-mi provoacă o imobilitate aberantă. Când aceste cuvinte par să se învârtă în gol, când aceste urme nu vor mai ştii de ce sunt aici, când se uită speranţa în oglindă şi vede că e degeaba, atunci apar eu în punctul zăcut, băltit în boltă, nivelat de rutină, dosit de privirile zărilor.
N-am sens. Fă unul şi redescoperă Carul Mare.