Nume

Să-ntindem pledul peste noi, căci este târziu, sau poate prea devreme!? Am atins tăblia patului şi mâna nu mi-a-ngheţat. Am ascuns ochii sub pleoape şi am încercat să apăs ceva în mine însămi. Comutatorul ce mă va face să dorm? Realul ce se va închide pentru câteva ore? Alt sens ce se va pierde în ilucid. Să scriem texte fără înţelegere, deoarece eu nu ştiu de ce rămân cu gusturi amare dincolo de papile. Să atac zilele cu săbii, deoarece eu nu ştiu de ce e atâta simetrie în jur.
Când pleci capul şi te uiţi în gol, undeva apare abundenţa. Ascunsă la mare adâncime, plină de rădăcini, cu tulpini ilustre, pierdute în cufundare, cu frunze ilicite, verzi, cu margini crestate şi cu sentimentul că-ţi vor da calmul aşteptat.
Liniştea e absolută când sunetul ţi-l asumi şi te arunci într-o piscină, unde albastrul se gândeşte să-şi întindă braţele şi să te cuprindă. Aici imaginea nu e banală, aici lumea nu e făcută din butoane şi neuroni, aici ai dispărut.
Când ştiu acest nume, grandios, infinit, dus în cele mai comune colţuri ale persoanei mele, atunci apar şi parcă cercul vrea să fie roată.