Iarna

Trebuie să-mi pun cât mai curând ideile şi poveştile la murat, ca aşa nu se mai poate. Le pierd printre cearşafuri, printre frimituri de biscuiţi şi rotocoale de fum. În ore obosite se umple vasul. Parcă recit ceva demult cunoscut, atât de familiar şi totuşi atât de nou. Subit se pierd imaginile şi cuvintele după somn. Aleargă disperate care încontro, se-mping, se-mbulzesc de parcă ar fi la inaugurarea unui hipermarket. “Doamnelor, domnilor, puţină ordine. Păi se poate!”, spune vocea mea megafonică. Uitasem că mi s-au terminat bateriile la portavoce, aşa că ei mă ignoră. Sau vor să fie liberi, hai hui ca şi mine. ‚Dacă tu eşti cu roţile cruciş pe câmpii, de ce n-am fi şi noi la fel.’ Mi se pare just, în fond.
Uneori am tendinţe de tiran în ceea ce priveşte poveştile. Încerc să mi le înăbuş, deoarece nimic nu se poate numi calitate, când faci abuz de putere.
Vă las. Plecaţi, cutreiaraţi basmele, întoarceţi-le cu fundul în sus, folosiţi anapoda manşoanele, încheiaţi-vă hainele aiurea, lăsaţi fustele libere în fluturarea aerului. Faceţi ce vreţi, dar nu dispăreţi complet. Lăsaţi-mă să vă strâng în borcanele mele cu murături. Doar vin sărbătorile, ce naiba.