Şi când lumea nu ştie să-şi poarte culorile cum trebuie, fug contra vântului ce-mi animează părul. Dacă aş vrea să vorbesc mi s-ar răci corzile vocale. Faceţi focul, mi-e frig! Degetele nu se mai mişcă în coordonare şi i-am împrumutat nasul lui Rudolph.
Să fim sinceri măcar o dată. Să nu greşim prin cotloane, să nu lăsăm visele să moară. Mi-e greu să văd anii cum trec fără tine. Cred că am renunţat să te mai aştept. Cred că te-am luat cu mine. Sunt la un capăt de drum decembrin şi se duce încă o lună pătată de naştere. Merg prin rece, albul mă înlăcrimează. Probabil e o culoare prea stridentă, ce reflectă lumina în spargere. Patru ani nebuni şi eu m-am schimbat. Oglinda îmi arată oboseala. Tinereţea aleargă prin mine, dar în afara mea imaginea se schimbă. Încă cred că te văd în străinii stradali. Pasageri fugitivi pe acelaşi trotuar. Ştii că nu pot uita tristeţea. O pot doar ascunde. Mă bucură viaţa uneori până la cel mai mic detaliu. Mă înspăimântă din acelaşi motiv. N-am ştiu să aruncăm prea multe cuvinte unul în celălalt, poate doar decât pe cele ce dor. N-am albastrul cu mine. L-am uitat acasă, pe birou. Nu vrei să mi-l aduci tu când te întorci?
Tori Amos - Apollo's Frock
No comments:
Post a Comment