Cinema

Mă cățăram pe niște stinghii de lemn măcinate de timp și de ploaie, un fel de paratrăsnet, îmi zise atunci un coleg și-apoi cu agilitate m-am tras de-o margine de metal. Recuperând o minge de fotbal am descoperit lumea de sus. Am ridicat capul într-o vedere amplă și-am avut senzația că mă suisem în vârful unei planete mici. De pe cinematograf, parcul era mai verde decât crezusem inițial. Ziua era încinsă, jucăușă și celulele își găsiseră un ritm accelerat într-un zumzet ca de tobe îndepărtate. Priveam ca și cum o peliculă de film mă încercuia. Acel moment în care respirația mea devenise tăcută, acel soare ce încerca să se ducă la culcare, betonul ce-mi ardea un pic tălpile tenișilor, acea libertate și amețeală a înălțimii, toate s-au amestecat într-o imagine de cinema trăită de-o minte infantilă. Apoi pașii m-au îndreptat rapid spre-o bordură de ciment și primul gând verbalizat în șoaptă a fost "sări". O îndoială m-a oprit la timp și-o voce în fundal care mi-a spus "Haide, aruncă mingea". Atunci peisajul s-a descompus rapid în raze roșiatice și-am făcut cale întoarsă spre-o coborâre mai sigură.
Când trec cu grabă prin parc recunosc formele familiare ale cinematografului, în schimb nu și ușile mari și grele de sticlă, acoperite acum complet cu-n afiș divers colorat pe care scrie "Kristal Glam Club".