Neintitulat

Am observat că mă usuc zilnic. Toate plantele din această încăpere şi altele din casa mea nu mai există. Mediul acesta omoară orice urmă verde, aşa că am renunţat să-l mai am prin preajmă.
Seceta începe să mă doboare. Stau şi fumul nu se ascunde, doar umple camera, ca o cadă al cărei robinet a fost uitat deschis.
Ameţesc zilnic şi echilibrul îmi deranjează părul. Cărarea mea a fost mereu strâmbă, firele subţiri, acum câteva albe. Îmi vine să-mi beau claritatea, dar apoi mă întreb cu ce aş mai rămâne. Mâine e zi funestă. Nu ştiu dacă să-mi port paşii în acest an spre tine. Cred că e doar o comoditate şi nu e corect. Să-nţeleg cinci degete care numără fix cinci ani? Ce-ai crede despre mine în tot acest timp, de când nu ne mai vedem? Unde nu cunoşti, uneori inventarea este incompletă.
Câte discuţii au urmat după acel moment, toate în mintea mea, ca nişte scenarii legate cu multe aţe de care aveam nevoie, de care mă ţineam cu fiecare muşchi. N-a fost suficient, n-a fost eficient. Dispariţii urmate de fotografii pe care nu le-am mai văzut demult. Încă nu ştiu de ce am renunţat la acest obicei. Poze de zi şi de noapte în care tu rareori râzi. De ce nu?
Şi pentru cine car aceste cărămizi? Aceşti oameni pe care i-am îmbrăţişat, pe care apoi i-am lăsat în urmă, fără la revedere pe buze.
Se pierd roţile în maşini cu x - uri sau cruci răsturnate. Tot mai repede şi viteza le transformă în stele.
Eu nu sunt ceea ce trebuie, tu nu mai eşti deloc. Între vorbe se crează spaţii tot mai mari şi tu rămâi în urmă, până când silueta ta nu se mai distinge.

Tori Amos - Flavor