Loc

Unde subiectul trebuie pus înaintea predicatului! Cine spune asta?
Ce se întâmplă când e prea puţin? Stăm şi ne zbatem ca-ntre două cuvinte ce tună la ciocnire. Sticla roşie a paharelor se loveşte. Cling! Sunt cupele anului. Înseamnă ceva?! Ar trebui.
Tic tac între secunde. În spaţiul dintre ele. E suficient loc să pierzi, cu antonimul să câştigi. N-am şir. E deşirat. Poate foarte lung şi lipsit de mărgele colorate. E doar o aţă ce nu coase. Despletită şi fără model nu mai brodez nimic de acum înainte.
Nici n-aş ştii ce să înţeleg. Ar fi o discuţie seacă. În mintea mea uneori urlu la tine. Nervul se îngroaşă precum o venă jugulară sau bine ancorată pe frunte. Fac riduri când mă-ncrunt, dar nu destind niciodată faţa. Poate doar când privesc în gol.
E ca şi cum eram într-un car ce în drum a întâlnit un bolovan. Nu s-au salutat, ci doar s-a împiedicat. Eu am căzut şi nu ştiu nici acum cât de tare şi dacă m-am lovit, căci am obiceiul să-mi port juliturile, zgârieturile pe interior. Oare îmi ţin de cald, precum căptuşeală unei haine? Mă îndoiesc. Ele doar erodează. În felul în care sapă ai spune că au o pasiune pentru arheologie.
Nopţile devin ciudate. Parcă ies la suprafaţa apei şi recunosc ceva mai propriu. Poate e doar o stare cu care m-am obişnuit în timp.
Modul adevărului meu este clar, brut, nud de parcă l-aş fi ştiut dintotdeauna.
Luna abia răzbătea în seara asta. Se ascunsese în ceaţă, înconjurată de mult gri. Era ca şi cum ai fi pus un voal pe un bec. Ea de fapt nu spunea nimic sau n-am auzit-o eu?!