Ştiu cum e această imagine? Ca-ntr-un tablou cu prea multe culori, semne, litere, dungi, portrete. Ceva de nepătruns, căruia îi spui arta doar pentru că este complicat, doldora de elemente şi simboluri ce s-au pitit după sensuri.
Cam aşa scriu în ultimul timp. Cuvintele le simt mute, vocea nu răzbate din spatele zidului. Aş vrea să mă încânt cu o poveste. În schimb o citesc şi mă mir. Mă uimesc cum de nu mai am vederile cu mine, cum de nu prelucrez lutul în mâini, pentru a-i da viaţă.
"Viaţa e în altă parte" şi din păcate n-am spus-o eu. Doar mi-a venit în minte acest titlu de carte.
Spre dimineaţă pătrund într-un teritoriu mai lucid. Nu-mi evit obiceiurile, nocive, ar zice unii, necesare, aş spune eu.
Asta e ora în care pierd şirul mărgelelor şi coloritul lor. Când rostesc ceva real în faţa cuiva am observat că mulţi fug. Mă iau şi eu după ei şi apoi sesizez paşii fugii mele. Mă întreb de ce. De ce fug, nu de ce sesizez. E un reflex.
'Ia seringa asta. Găseşte vena potrivită, desenată cumva anume. Injectează-te şi vei uita brusc de chinul ultim.'
'Refuz! Tu ai ceva al tău, care a fost un timp şi al meu. Să uit m-ar durea şi mai tare, mi-ar împuţina viaţa. Ar urâţi spontan lumea, ar înnegri momentele de fericire uşor de numărat pe degete. Deci, nu.'
Atunci stai tu cu tine însăţi şi cu el şi smulgeţi din piept caldul, sângele amorului, toarnă mintea peste găuri, astupă crăpăturile în care trăiesc insectele, micile ascunzători de viaţă.
În lipsa privirii tale, m-am săturat de înţelegere, de scăpărări de idei explicative.
Cam aşa scriu în ultimul timp. Cuvintele le simt mute, vocea nu răzbate din spatele zidului. Aş vrea să mă încânt cu o poveste. În schimb o citesc şi mă mir. Mă uimesc cum de nu mai am vederile cu mine, cum de nu prelucrez lutul în mâini, pentru a-i da viaţă.
"Viaţa e în altă parte" şi din păcate n-am spus-o eu. Doar mi-a venit în minte acest titlu de carte.
Spre dimineaţă pătrund într-un teritoriu mai lucid. Nu-mi evit obiceiurile, nocive, ar zice unii, necesare, aş spune eu.
Asta e ora în care pierd şirul mărgelelor şi coloritul lor. Când rostesc ceva real în faţa cuiva am observat că mulţi fug. Mă iau şi eu după ei şi apoi sesizez paşii fugii mele. Mă întreb de ce. De ce fug, nu de ce sesizez. E un reflex.
'Ia seringa asta. Găseşte vena potrivită, desenată cumva anume. Injectează-te şi vei uita brusc de chinul ultim.'
'Refuz! Tu ai ceva al tău, care a fost un timp şi al meu. Să uit m-ar durea şi mai tare, mi-ar împuţina viaţa. Ar urâţi spontan lumea, ar înnegri momentele de fericire uşor de numărat pe degete. Deci, nu.'
Atunci stai tu cu tine însăţi şi cu el şi smulgeţi din piept caldul, sângele amorului, toarnă mintea peste găuri, astupă crăpăturile în care trăiesc insectele, micile ascunzători de viaţă.
În lipsa privirii tale, m-am săturat de înţelegere, de scăpărări de idei explicative.
Tori Amos - Me And You
No comments:
Post a Comment