Felul în care se vede de aici, de unde sunt, ca şi cum nimic n-ar ieşi în evidenţă, de parcă n-aş ştii niciodată ce să spun.
Ca o strofă ce se repetă, cunoscută în perfecţiunea ei, ca o bilă înţepenită într-o ţeavă, aşa îmi simt ideea şi povestea. Pe cale să mă destram, în silabe, în litere, în lipsă de sens, pe cale să mă uniformizez în propria carape. Mă simt prinsă, născută şi neinspirată. Mi s-au luat frânghiile şi pârghiile unui mecanism uns complet, cu un mers absolut în fiecare secundă. Un ceas ce-şi bătea limbile, ce refuza cifrele electronice şi bateriile ce aveau la un moment dat să cedeze. De modă veche. Maşinărie ce arunca felii de culoare şi tapeta încăperea mea.
E mută clipa aceea, lumea tace în faţa ochilor mei, curg măştile de după cortină, luminile abia reflectă halucinant. Ce sunt într-un pas, ce sunt în doi?
Ca şi cum căderea e ţintuită, ca şi cum şi-ar fi pierdut liberul, stau şi aştept becurile să apară, ca pe o pistă, netedă, în care alunecarea e rapidă. Intră tu în tine însăţi, în acel ceva ce fiorul îl atinge, îi alertează respiraţia. Nu-ntrerupe ritmul, punctele de suspensie sunt o tâmpenie.
Gata! M-am enervat de atâtea nervuri moarte, de cercuri ce se închid aberant, de crăpături de tavan prin care nu pot îndesa degetele, de scris fără scris.
Ca o strofă ce se repetă, cunoscută în perfecţiunea ei, ca o bilă înţepenită într-o ţeavă, aşa îmi simt ideea şi povestea. Pe cale să mă destram, în silabe, în litere, în lipsă de sens, pe cale să mă uniformizez în propria carape. Mă simt prinsă, născută şi neinspirată. Mi s-au luat frânghiile şi pârghiile unui mecanism uns complet, cu un mers absolut în fiecare secundă. Un ceas ce-şi bătea limbile, ce refuza cifrele electronice şi bateriile ce aveau la un moment dat să cedeze. De modă veche. Maşinărie ce arunca felii de culoare şi tapeta încăperea mea.
E mută clipa aceea, lumea tace în faţa ochilor mei, curg măştile de după cortină, luminile abia reflectă halucinant. Ce sunt într-un pas, ce sunt în doi?
Ca şi cum căderea e ţintuită, ca şi cum şi-ar fi pierdut liberul, stau şi aştept becurile să apară, ca pe o pistă, netedă, în care alunecarea e rapidă. Intră tu în tine însăţi, în acel ceva ce fiorul îl atinge, îi alertează respiraţia. Nu-ntrerupe ritmul, punctele de suspensie sunt o tâmpenie.
Gata! M-am enervat de atâtea nervuri moarte, de cercuri ce se închid aberant, de crăpături de tavan prin care nu pot îndesa degetele, de scris fără scris.
Portishead - Hunter
No comments:
Post a Comment