Fumul câteodată e albastru. Alteori prinde tente albe, puternice. Dispersia lui, îmi dă o stare de întindere, o relaxare exacerbată, până la rupere.
Încep să mă obişnuiesc că n-ating nimic real în scris sau ceva care să-mi trezească acea exaltare, expunere, contaminare şi pierdere totală. Nu cred că este bine să accepţi zborul ideilor din tine, să le laşi să se lungească într-atât încât să nu mai încapă în spaţiile lor. Între neuroni ce acum se înghesuie, ce nu păstrează distanţa regulamentară pentru creativ... acolo nu mă mai strecor.
Când mergi, te împiedici şi cazi peste tine însăţi ar trebui să ai o regăsire anume, o redescoperire dezrădăcinată, dar înfiptă în aer.
Dacă drumul nu-l vezi drept, te poţi uita în jos. Atunci zăreşti un şiret dezlegat, te apleci şi-n îndoirea ta uiţi că paşii continuă. Şi-apoi mergi, te-mpiedici şi cazi peste tine însăţi.
Scurt printre julituri, sarea ustură, dar opreşte sângerarea.
Încep să mă obişnuiesc că n-ating nimic real în scris sau ceva care să-mi trezească acea exaltare, expunere, contaminare şi pierdere totală. Nu cred că este bine să accepţi zborul ideilor din tine, să le laşi să se lungească într-atât încât să nu mai încapă în spaţiile lor. Între neuroni ce acum se înghesuie, ce nu păstrează distanţa regulamentară pentru creativ... acolo nu mă mai strecor.
Când mergi, te împiedici şi cazi peste tine însăţi ar trebui să ai o regăsire anume, o redescoperire dezrădăcinată, dar înfiptă în aer.
Dacă drumul nu-l vezi drept, te poţi uita în jos. Atunci zăreşti un şiret dezlegat, te apleci şi-n îndoirea ta uiţi că paşii continuă. Şi-apoi mergi, te-mpiedici şi cazi peste tine însăţi.
Scurt printre julituri, sarea ustură, dar opreşte sângerarea.
No comments:
Post a Comment