Note către mine însămi

Am şters şi labels şi titlu şi conţinut. Nu mă atrage nehotărârea, dar o practic asiduu.
Încep şă rescriu din ce în ce mai multe posturi. De asemenea, pe altele le scriu şi nu le mai postez. Nu e de bun augur.
Am senzaţia că folosesc "mine, meu, eu, însămi" prea des. De aici concluzionez eu o tendinţă în crescendo spre gâdilarea ego-ului.
Vederile şi gândirile devin din ce în ce mai obosite şi continui totuşi să mă întreb ce provoacă acest fenomen. Asta pentru că senzaţia mea e că nu fac nimic şi că acest nimic mă consumă. Până şi nimicul e la fel de extenuant ca ceva-ul.
Mă irită această blocare, mă agită neputinţa de a mă aduna, ratarea la muchie a ideilor, învârtirea în cercul lui "cât pe ce".
Haide! Planul e bun. Scheletul la fel. E scheletul acela, ce ai început să-l construieşti bucată cu bucată, nu cel pe care l-ai ascuns în dulap.
Cum ar fi să pornesc în cursa asta şi chiar să ajung la linia de finish?
Vreau să scap prin mine însămi.Să mă pun într-un bagaj şi să plec la mare distanţă de ceea ce mi-e familiar. Să nu ştiu de nimeni. Să încerc să ajung la starea cea mai apropiată mie.
Nu ştiu de unde şi de ce atâta nelinişte într-un om ce pare aşa de calm!
Visez dubios. Am iar atracţie spre discuţii morbide. Sper să nu-mi revină şi vizualizările violente, când merg pe stradă sau la metrou.
Măi!!! Voi sunteţi nişte personaje simpatice, ce aşteaptă broderiile şi hainele acţiunii. Şi eu vă aştept pe voi, dar încă nu găsesc colţul clădirii potrivite.