Tuesday, July 29, 2008

Secţiunea diverse

Toate ca toate, dar parcă literele se micşorează sau monitorul se lăţeşte ca un om abia trezit din somn, cu întinderi de mâini şi picioare, anchilozat de poziţii năstruşnice de vis. Văzul meu s-a prostit.
Mai încearcă... Ce? Orice? Chiar aşa, orice? Nu se poate. Dacă vreau să comit o crimă.
Eh, mă rog. Acestea nu sunt zilele mele bune. Seara e oboseală, adunată care de unde. De ce? Nu ştiu, pentru că n-am făcut mare lucru. M-am reîntors în Bucureşti şi parcă mi s-a spart un pahar deasupra capului, într-un mod ciudat, silenţios, fără ca eu să bag de seamă. Ştii acele momente, când realitatea e exact la fel şi nu şti cum şi de ce are un aer un pic diferit? Poate trec printr-o fază asemănătoare sau total diferită.
Nu credeţi orice. Uneori îmi place să scriu doar de dragul de a-mi exersa tastatura şi câteodată mintea, dacă tot mi-a fost dată.
E 29 iulie. Nu că ar însemna ceva în viaţa mea. Înseamnă doar sfârşit de lună, început de august.
Încă n-am prins Delta de un picior sau chiar de două. Poate la anu'. Timp este sau poate nu. Acel timp, pe care tot îl foloseşti. Un cuvânt ce joacă contra noastră sau care poate fi în aceeaşi echipă, dacă şti să-l exploatezi la maxim.
Cum ar fi dacă toţi oamenii ar avea parte de ceea ce-şi doresc? N-am fi mult mai fericiţi. S-ar crea haos. Clar undeva s-ar pierde frâiele şi caii şi boii.
N-am natură pesimistă, nici optimistă, pentru că sunt două cuvinte pe care le detest prin categoriile pe care le crează.
Nu credeţi tot ce zic. E doar un exerciţiu al minţii mele puse câş. Gânduri pierdute şi readuse în prim plan, conectate de cu totul altceva, decât punctul iniţial în care s-au format.
Dacă n-am fi plini de neuroni am fi plini de aceleaşi celule care s-ar numi altfel, dar ar avea exact aceeaşi funcţie. E chestiune de limbaj, nu de existenţă reală, fizică a obiectelor.
Mă duc la somn, pentru ca delirul să fie tacit, expansiv. Apoi eu să fiu ca o persoană ce se întinde într-o încercare de dezmorţire a mâinilor şi picioarelor de după vis.

No comments: