Monday, July 28, 2008

N-am titlu

Asta e oarecum ciudat. De aseara am aterizat pe planeta Bucureşti şi m-am tot gândit la ce aş spune. Aveam creierii cam împrăştiati, povestea nu se aduna, colţurile camerei iar m-au închis.
Felul în care se poate trăi la câţiva kilometri e interesant. E un fenomen. Iei trenul şi pleci. Ajungi peste vreo 6, 7 ore în alt oraş, într-o altă zonă a ţării, apoi tot aşa, te învârţi în acelaşi perimetru numit Ardeal. Şi acesta este fenomenul. Cum cineva venit de la măreaţa capitală are parte de socializări scurte şi foarte prietenoase. Şi asta s-a întâmplat cam peste tot unde am fost în zona aceea. Pe urmă, după o săptămână, ducându-mă spre mare, încă din tren de pe la Ploieşti lumea se schimbă. Se aşterne pătura bine cunoscută cu care m-am învelit atâţia ani şi în care tot ceea ce se petrece cu mine, mi se pare normal. Şi poate şi este, dacă trăieşti în acest glob de sticlă fumurie, înnegrită de respiraţii agresive, alerte, sprâncene ridicate, priviri încruntate.
În general nu bag oamenii în aceeşi oală sau în mai multe, pentru că nu am tendinţe canibale şi nici ochelari cu vederi unidirecţionale.
Acum întrebarea ce-mi răsare mie în minte, în toată splendoarea ei, este "Care lume e deplasată? Care este cea incorectă?" La prima vedere s-ar zice că cea de aici. Cea cu care m-am obişnuit atât de mult, care m-a înghiţit cu totul, de care mă izbesc ca în ziduri.
Oricum mi se pare interesant să ai parte de două lumi, fără a depăşi graniţele. Dacă aş trăi acolo mi-ar fi mai nociv
, în cele din urmă, deoarece fondul meu de lene ar fi foarte bine întreţinut de lentoarea cu care oamenii se mişcă acolo, cu tihnă, ca şi cum nu i-ar zori nimic, ca şi cum şi dacă vine cerul peste ei tot au timp de o cafea şi de un bună ziua.
Vroiam să zic mai multe şi mai frumoase despre descoperirea mea. Acum sunt nemulţumită de această descriere. Se poate mai bine.
Dar să zâmbim la ultima propoziţie, ca să nu dăm impresia că suntem lipsiţi de fineţe. Acum, în scurt timp, mă duc să mă încrunt în metrou, ca să dau bine cu aerul local :)

No comments: