Aleargă

Cine fuge? Ideea între două borduri. Se împrăştie creierii ţăndări. Pulbere, ca şi cum stelele n-ar fi puzderie pe cer. Nu mai ştiu ce vroiam să zic. Parcă am o ideea, ce-mi gâdilă fin degetele. Mă înţeapă buricele şi tot mai mare se face ideea. Până după lună se ascunde, după arcul acela al ei. Numai de aş găsi cândva o frânghie, mai bine o coardă elastică, să i-o leg de capete. Apoi pe post de săgeţi aş folosi raze de soare, ca să trag cu ele în oameni. Să fie întuneric şi lună şi să plouă pe pământ cu raze de soare. Mare mirare ar aduce asta în rândul populaţiei. Feţele acelea, ce în cele din urmă se vor decide să stea la plajă. Să alerge într-o direcţie sau alta în prinderea unei raze.
De când stau şi aştept butoanele coerenţei. Povestea perfectă care să mă readucă în transa obişnuită. În ceea ce ştiu eu să fac şi să fiu cel mai bine. Ar fi grozav, dacă ne-am trezi mereu şi poveştile, personajele ar cădea din noi. S-ar readuna ele singure apoi într-o lume ce ....... Aici s-a întrerupt aţa pentru o clipă.
Nu mai pot trăi ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla. Trebuie să-mi remodelez ridurile de expresie, să tai acest chip cunoscut, să-i dau alte semnificaţii.