-Tu nu vrei să vezi? De ce?
-Eu, ce să ştiu? Am totul şi nimic. Zac într-un punct nocturn şi noptea nu se apasă peste mine. E doar aşa o trecere, ca o adiere, ca şi cum am luat sunetul mării şi l-am izbit în nişte urechi înfundate. Uneori sunetul curge paralel. Alteori el simte nevoia să se afunde, în acel loc adânc, un fel de plonjare în mine însămi.
-Aş vrea să prind clipa de-o aripă.
-Şi-atunci fă-o!
-Să vreau? Să îndrăznesc?
-De ce nu? Eşti foarte aproape oricum.
-Nu ştiu cum am devenit aşa de metal faţă de oamenii ce mă plac. Se ascunde totuşi un fel de regret vis a vis de cine eram şi ce puteam avea în simţiri. Să am acel plin al unei companii plăcute. Să pot fi eu, fără a descoperi nici o greutate în asta.
Lumea mea, cea umplută de cioturi şi bârne în ochi, visele cu sens, omul din mine, locurile imense şi familiare. Pe fundal mi-e mereu dor de tine. Tu, cel căruia ştiu să-i dau nume, dar pe care nu-l văd, tu, cel ce mi-a sfâşiat hainele şi inima. Acea ciudă s-a dus, la fel ca anii ce ne apropie şi ne despart fizic. Acum te găsesc în imaginar. Totuşi nu ştiu de ce nu mă las să trăiesc, după toate acestea!?
-Cred că ar fi cazul să-ţi pui fularul invers, să păşeşti violent în orice.
-Redă-mă mie însămi, dacă ai un Dumnezeu acolo, ascuns în rever. ... Cade picătura şi eu nu ştiu. Se scurge în ea însăşi şi peste mine. Mă ia în braţe şi nu este de ajuns.
-Hotărârea e ca un cal. Trebuie s-o ţii bine de frâie şi s-o iei la galop.
-Aşa senine le vreau nopţile, cu stele puzderie, cu cald sub pătură şi nisip între degete. Lume ascunsă în altă lume, dar undeva departe, unde pierderea e regăsire, unde imaginea nu mă doare de atâta înghesuială. Merg şi clipa e prezent şi păsările se aruncă în cer, alături de zmeii giganţi, eliberaţi de aţe.
-Eu aveam un ghem în buzunar şi cu el te-am speriat într-o dimineaţă. Mai ţii minte?
-Da şi-mi amintesc că nu te ştiam şi vroiam să te recunosc, pentru că tu nu erai tu şi mie mi-era frică de necunoscut. Ce-a fost momentul acela? Am uitat să te întreb.
-A fost un preview a ceea ce va veni.
-Urât. Vino înapoi.
-Eu, ce să ştiu? Am totul şi nimic. Zac într-un punct nocturn şi noptea nu se apasă peste mine. E doar aşa o trecere, ca o adiere, ca şi cum am luat sunetul mării şi l-am izbit în nişte urechi înfundate. Uneori sunetul curge paralel. Alteori el simte nevoia să se afunde, în acel loc adânc, un fel de plonjare în mine însămi.
-Aş vrea să prind clipa de-o aripă.
-Şi-atunci fă-o!
-Să vreau? Să îndrăznesc?
-De ce nu? Eşti foarte aproape oricum.
-Nu ştiu cum am devenit aşa de metal faţă de oamenii ce mă plac. Se ascunde totuşi un fel de regret vis a vis de cine eram şi ce puteam avea în simţiri. Să am acel plin al unei companii plăcute. Să pot fi eu, fără a descoperi nici o greutate în asta.
Lumea mea, cea umplută de cioturi şi bârne în ochi, visele cu sens, omul din mine, locurile imense şi familiare. Pe fundal mi-e mereu dor de tine. Tu, cel căruia ştiu să-i dau nume, dar pe care nu-l văd, tu, cel ce mi-a sfâşiat hainele şi inima. Acea ciudă s-a dus, la fel ca anii ce ne apropie şi ne despart fizic. Acum te găsesc în imaginar. Totuşi nu ştiu de ce nu mă las să trăiesc, după toate acestea!?
-Cred că ar fi cazul să-ţi pui fularul invers, să păşeşti violent în orice.
-Redă-mă mie însămi, dacă ai un Dumnezeu acolo, ascuns în rever. ... Cade picătura şi eu nu ştiu. Se scurge în ea însăşi şi peste mine. Mă ia în braţe şi nu este de ajuns.
-Hotărârea e ca un cal. Trebuie s-o ţii bine de frâie şi s-o iei la galop.
-Aşa senine le vreau nopţile, cu stele puzderie, cu cald sub pătură şi nisip între degete. Lume ascunsă în altă lume, dar undeva departe, unde pierderea e regăsire, unde imaginea nu mă doare de atâta înghesuială. Merg şi clipa e prezent şi păsările se aruncă în cer, alături de zmeii giganţi, eliberaţi de aţe.
-Eu aveam un ghem în buzunar şi cu el te-am speriat într-o dimineaţă. Mai ţii minte?
-Da şi-mi amintesc că nu te ştiam şi vroiam să te recunosc, pentru că tu nu erai tu şi mie mi-era frică de necunoscut. Ce-a fost momentul acela? Am uitat să te întreb.
-A fost un preview a ceea ce va veni.
-Urât. Vino înapoi.
Kate Bush - A Coral Room
No comments:
Post a Comment