Azi

Azi e ziua ce e pe sfârşite. Se termină o săptămână, începe alta. Nu chiar identică, nu chiar interesantă, poate un pic mai bună, decât cea care a trecut.
Unele zile sunt aiurea. Curg ore, se adună în şir indian degeaba şi ai senzaţia că ai respirat pe gratis. Altele sunt calde, poate şi de la soare, poate de la o primăvară înflorită, când merg pe trotuar şi uit ultimul gând ce-mi venise. Acelea sunt zile bunicele. Îmi place câteodată să uit rândul ideilor sau ca imaginile să mă distragă din peisajul creierului meu. Să vagabondez printre onduleuri, să nu ştiu ce a început şi cum s-a terminat.
Azi pot spune că e bine. A fost nor, ce l-am prins din lateral, cu o coadă de ochi, ca apoi brusc soarele să se înfigă în lentile.
O vizită scurtă, cu nu foarte multe cuvinte, dar plăcută. De unii oameni ţi-e dor, deşi ştii că i-ai putea vedea oricând. De alţii ţi-e dor chiar şi atunci când stau în faţa ta, de tine însăţi ţi-e dor uneori când te priveşti în oglindă. Alţii intră în categoria dor continuu. Sunt cei pe care nu-i vei mai vedea niciodată, poate doar când visezi ciudat. Dar mi-am dat seama că reuşeşti în timp să scoţi dorul din dor, durerea din lipsa acută, cuţitele din inimi şi oase. Şi atunci rămâne un sentiment plăcut, nostalgic, cel în care poţi zice că nu mai respiri pe gratis.