E pentru a doua oară când mă reapuc să scriu postul acesta. De ce? Uite aşa. În ultima vreme am o stare de oboseală. Fatigue moleşitor. Doar observ, gândesc, energia pentru cuvinte lipseşte. Cum spontan arunc pe pâlnie cu semne, la fel de spontan le şi şterg cu radiera. N-am nici cea mai vagă idee în a face o alegere cu privire la subiect. Mă simt ajunsă într-un punct total neinteresant. Derulare lentă a ceea ce este şi atât. Mă regăsesc între extreme în ultima vreme. Cele care includ şi promovează cuvântul "excesiv".
Exces de energie, ce îmi face urechile să ţiuie, ce-mi face creierul să joace, ca biluţa aceea de pinball. Excesiv de molcomă şi de apatică câteodată. Zile bune şi rele ce se desfăşoară alternativ. Uneori stările se schimbă şi-n aceeaşi zi. Într-o perioadă de 24 de ore pot purta mai multe deghizeuri.
Mă însoţeşte în ultima vreme senzaţia că este un loc în care nu reuşesc să ajung. Alături de acest feeling am un altul, acela că sunt aproape de el. E o distanţă ce joacă între mica electrizare a primei atingerii cu vârful degetelor şi imposibilitatea umană de a putea cuprinde cu privirea toată planeta. Nu cunosc acest spaţiu decât undeva în adâncul persoanei mele. E ca acel parfum familiar, căruia nu ştii ce locaţie să-i dai, cu cine sau cu ce să-l asociezi.
Stau prea mult pe scaun, fumez prea mult, am prea multă muzică în mine, scriu şi citesc prea puţin. În fond, mă gândesc că e doar un joc al răbdării, pentru că se pare că sunt mereu într-o aşteptare. Alteori mă întreb, dacă nu cumva asta e tot, dacă nu e decât aici şi acum, nici mai bun, nici mai rău, ci doar atât.
Sunt omul obsesiilor mărunte: food-uri diverse, arici, pianista, unele cântece, culori, secvenţe de filme, etc. Pe de altă parte sunt cel ce practică numere de echilibristică, cel ce caută plutirea perfectă. Mă întreb cât la sută din statul meu cu capul la suprafaţă e înnăscut şi cât e dobândit prin exerciţiu.
De ce sunt la a doua rescriere a postului? Pentru că nu am un subiect clar şi anume, deşi poveşti ar fi de zis. Dau înapoi la scrierea unora dintre ele. E mai mult o amânare a momentului, până când se iveşte cel potrivit.
"E târziu petru tine hedgy, my friend. În seara asta poţi dormi liniştit, fără a te face un ghemotoc de ţepi."
"Şi remember, camera nu este niciodată cu adevărat goală, atâta timp cât eşti tu în ea."
Exces de energie, ce îmi face urechile să ţiuie, ce-mi face creierul să joace, ca biluţa aceea de pinball. Excesiv de molcomă şi de apatică câteodată. Zile bune şi rele ce se desfăşoară alternativ. Uneori stările se schimbă şi-n aceeaşi zi. Într-o perioadă de 24 de ore pot purta mai multe deghizeuri.
Mă însoţeşte în ultima vreme senzaţia că este un loc în care nu reuşesc să ajung. Alături de acest feeling am un altul, acela că sunt aproape de el. E o distanţă ce joacă între mica electrizare a primei atingerii cu vârful degetelor şi imposibilitatea umană de a putea cuprinde cu privirea toată planeta. Nu cunosc acest spaţiu decât undeva în adâncul persoanei mele. E ca acel parfum familiar, căruia nu ştii ce locaţie să-i dai, cu cine sau cu ce să-l asociezi.
Stau prea mult pe scaun, fumez prea mult, am prea multă muzică în mine, scriu şi citesc prea puţin. În fond, mă gândesc că e doar un joc al răbdării, pentru că se pare că sunt mereu într-o aşteptare. Alteori mă întreb, dacă nu cumva asta e tot, dacă nu e decât aici şi acum, nici mai bun, nici mai rău, ci doar atât.
Sunt omul obsesiilor mărunte: food-uri diverse, arici, pianista, unele cântece, culori, secvenţe de filme, etc. Pe de altă parte sunt cel ce practică numere de echilibristică, cel ce caută plutirea perfectă. Mă întreb cât la sută din statul meu cu capul la suprafaţă e înnăscut şi cât e dobândit prin exerciţiu.
De ce sunt la a doua rescriere a postului? Pentru că nu am un subiect clar şi anume, deşi poveşti ar fi de zis. Dau înapoi la scrierea unora dintre ele. E mai mult o amânare a momentului, până când se iveşte cel potrivit.
"E târziu petru tine hedgy, my friend. În seara asta poţi dormi liniştit, fără a te face un ghemotoc de ţepi."
"Şi remember, camera nu este niciodată cu adevărat goală, atâta timp cât eşti tu în ea."
No comments:
Post a Comment