Oboseală "creierală"

1, 2, 3 pornim!!!

Încotro te îndrepţi cu soarele pe tâmple? Ce-aş vrea să fiu în pat să dorm la ora asta. E miez de zi, dar ce contează? Cu drag şi cu spor, cu elanul muncitor, câteva xeroxuri şi gata, pe urmă traducerea aia.

Mă plictisesc de plictis. De ce vorbeşti de multe ori cu tine la persoana a doua? Habar n-am. Poate postura de observator oferă claritate sau poate mă respect prea mult. Mama măsii. Naiba ştie. Hai că n-am ajuns în aşa hal încât să mă adresez mie însămi cu dvs. hi hi.

Hmm, e faină bluza. Merge şi cu blugii ăia. Oricum tipa e înaltă aşa că dă bine.
Mă întreb cât de tare se aud căştile altora. Dacă pot auzi ceva cu căştile mele date a maxim, atunci înseamnă că ale lor se aud mai tare ca ale mele sau că aş avea eu un auz bun, ceea ce e exclus:))
Trebuie să mai scriu pe blog despre ARICI, despre litera A, despre familia cartele de metrou (deşi parcă la asta aş renunţa; eh rămâne de văzut) şi să termin draftul cu fetiţa din cutia cu bomboane de ciocolată. De ce trebuie? Pentru că aşa vrea muşchiuleţul meu file:))

Speedy Gonzales, la, la, la, la, la, la, la....................................... "We climbed through the canopy, only to find a crack in our gauge, The last thing a look you gave and then we tumbled out of control...... The beauty of speed". Da, mult mai bun albumul ăsta decât ultimele trei. De ce nu mai vine iar să concerteze aici? Nu de alta, dar de data asta poate m-aş prinde şi eu ce naiba se întâmplă, atunci când se întâmplă şi poate acu n-aş mai fi aşa căzută în creieri ca atunci. Come back Tori!!!! heh.

Pisici şi câini, enemies since the beginning of time:)) ta da, bla bla. Al meu e un bubu prostovan, se duce la pisici şi le snifăie, se uită la ele întrebător şi ele sar să dea cu gheara. Fraierul strumfos. În plus are perioade când se crede pisică, dar el nu ştie şi nici n-am de când vreodată să-l înştiinţez pt că-s o rea. haha.

Notează dracu tot pe ceva, senilo : ))))))))))))))
Apropo de timp. Am berechet, am şi-n buzunare şi-n pantofi. Calc pe el, scotocesc după el în tentativa de a scoate bricheta din buzunar. Timp şi presiune, presiunea timpului, ca o tensiune ce-ţi apasă pieptul, căile respiratorii. Fac bine faţă presiunii ăsteia. Mai rău e când ea dispare, într-o dilatare a timpului, din care am la discreţie şi ce fac cu el? Fumez, mai mănânc, mai un mess, mai un bip, bip, mai o muncă. Şi iată dragi tovarăşi şi pretini cum ne adunarăm acum şi concluzionarăm că TIMPUL TRECE.

Ce dracu faci cu momentele alea când gândurile tale încep să se hlizească şi tu eşti într-un loc public singur singurel, neavând eschiva conversaţiei? Tu ştii că-n capul tău "e mai mulţi, care este" (un minim de doi always), dar aia de lângă tine, the real people, habar nu au. Schiţezi un rânjet, izbucneşti într-un râs cu poftă, fixezi podeaua, trotuarul, whatever???? Răspunsul în episodul următor. Stay tunned. Atunci aflăm şi dacă Jose Armando mai trăieşte şi dacă Brumhilda a tăiat capul soacrei sale Hilda Helgaia. :)))
Ah da. La fel de savuroase sunt şi momentele alea când citeşti o carte în metrou şi iar îţi vine să râzi (că nu de alta gustul pt cărţi cu tematici absurde e aşa de funny). Şi tot aşa eşti alone, situaţia e aceeaşi ca şi cu gândurile haioase (a se vedea puţin mai sus în text, descrierea peisagistică).
Mi-amintesc acum de aberaţii din astea scrise în cursurile măreţe ale facultăţii. Le reciteam şi aşa mă amuzau amuzător. Aproape că regretam pauza de ţigară:)

Ce dracu faci în momentele alea în care nu-ţi asculţi interlocutorul dar el crede asta. Încerc să ascult oamenii pe un termen cât mai îndelungat posibil. Sunt fata binevoitoare şi ascultătoare. Totuşi, ajung la un punct (uneori intenţionat, dar de multe ori fără să vreau) în care nu mai ascult. Cuvintele persoanei de lângă mine se izbesc pe lângă urechile mele şi mai ales creierul meu. Mimica mea păstrează şirul discuţiei. Pe urmă se ajunge într-un punct în care cel de lângă tine nu mai zice nimic. Probabil deja ţi-a zis povestea sau problema lui. Hmm, iar tu îţi dai brusc seama de asta. Probabil că mimica feţei tale s-a schimbat destul de drastic. (în capul tău omuleţul de tinichea clincăne şi te gândeşti "Futui. Oare de când o fi vorbit? How long have I been out? Începuse fraza cu - ieri mă dusesem la el şi să vezi ce mi-a zis - de aici încolo habar n-am ce a urmat. Stai aşa că acu se uită la mine, aşteptând un răspuns şi eu iar sunt out, gândindu-mă la cât timp am fost out. hi, hi that is funny." Alte situaţii care te pun pe gânduri. Cum faci, cum ieşi din asta?

Well eu am preteni înţelegători sau care mă cunosc better than others ca să-şi dea seama de momentele mele de OUT. Nu e ceva care să le facă plăcere, dar măcar sunt understanding, ceea ce e ok.

Mereu când am un gând deşirat pe o aţă mai lungă şi ghemotocul se tot deşiră, fac un STOP şi trec la un altul. Şi tot aşa. You get the idea.
Pe urmă mă întreb "Dar la ce mă gândeam acum un sfert de oră?"
Oare chestia asta pe care o scriu mă face să par o retard (a brain with no memory what so ever, sau cu una sporadică?). Hmmmm makes me wonder.
E totul legat şi de viteză. Mintea mea e populată de maşini colorate variat şi extravangat, care circulă cu viteză foarte mare, uneori pe contrasens şi de cele mai multe ori fără carnet de conducere:)) Cine are nevoie de carnet de conducere cât poate să meargă pe bicicletă?
"Deci asta explică multe", zise ea radical...........................................
"Huh? Ai spus ceva?"