Monday, January 4, 2010

La pescuit

Anul ce-ncepe nu-l simt. Nu face decât să-mi toace mintea. Lumea n-o pot controla, deși încerc, din spatele cortinei, cu frică și mișcări mecanice, puternice, agățată de sforile ei din inerție sau dintr-o nevoie de conservare.
Nu știu ce zic, dar mă gândeam la acel lac, la acea barcă de cauciuc din debara, pe care s-o luăm cu noi și să mergem la pescuit. Ziua ar fi senină, caldă, liniștită și mașina ar hurui în drumul nostru. Eu cu tine, cu geanta ta albastru pal, plină de gută, cârlige și fluturași care probabil în termeni pescărești se cheamă altfel. Și tot nu ne-am spune mare lucru, doar te-aș ști în stânga mea, râzând rar, pe sub mustață, dar plin, cu tot chipul, cu ochi expresivi, colorați ca ai mei. Să hurduie motorul între viciile noastre, în mașina albă plină de fum, deși geamurile sunt deschise. Sărim ușor dintr-un moment perfect în altul, chiar dacă nu știm. Nu ne spune nimeni nimic de sus, de jos, din cer sau din adânc de mare. Mergem încet, cu o direcție anume și copacii îi lăsăm în urmă, la marginea șoselei. Văd liniile firelor de tensiune și cânt, ca de obicei. Tu stai calm și sigur la volan, de parcă ai conduce o lume mică, ideală. Și când vom ajunge, îmi vei arăta ce să fac. În pasiunile tale cunoscute, ce m-ar încânta, în gesturile tale tipicare și calde. Apoi îți vei pierde cumpătul la neînțelegerea minții mele și la fel de rapid îți va trece. Suntem pe lac și ziua e caldă, senină, la distanța norilor. Soarele încinge iarba îngălbenită a malului și eu stau lângă tine, într-un spațiu redus, un pic plictisită, dar în interior facilă și zâmbitoare. Ating sfârșitul textului și amețesc încet dar sigur, la pelicule de film, ce se derulează doar în mine.
Anul ce-ncepe tot nu ești aici. Îl simt la fel de crud pe palatin și mă gândesc că tu știi că nu mi-a plăcut niciodată pescuitul.

Lhasa - Rising

3 comments:

coloritze said...

e foarte frumos! i simply love it! please keep on doing it!

coloritze said...

si nu sunt singura care crede asta:) i ve got proof!

Ana said...

Thanks a lot, micutzo. >:D< Deci am stabilit ca am atins perfectiunea, intr-un mic text. Hi. Hi. Acum sa vad si cat ma tine balamaua in continuare. ;) Te pup coloritzo. :p