Friday, January 29, 2010

Imagini

Sub zăpadă proaspătă se ascunde un strat de gheață, semn că asta nu e prima ninsoare. Și atunci mersul se deformează, iar trotuarele sunt pline și bordurile fortificate. Unde pașii mei se înfig adânc în căutarea unei stabilități și am mai mereu capul plecat. Apoi mă uit spre alb și-ntre neuroni se crează spații în care tu ești clar, dar tot departe. În zâmbet discret mă privești de la distanță și eu... cea de atunci nu mai sunt. În decorul străbătut de frig gândul îmi este tot mai solar, pentru că pielea are temperaturi scăzute, deși stă sub haine groase.
Noi doi pe întinderi verzi facem poze pentru a le scoate din sertare la trecerea anilor. Lacul e în fața noastră și aleea coboară încet și direct spre stuf. Ne îndreptăm către un punct fix al minții mele, dar eu nu știu. Atunci prezentul era viu, acum trecutul e răsturnat prin dioptrii. Și priveam amândoi spre alergări de cățel, în verdele prea înalt în care se afunda ca-ntr-un pântec. Ochi perfect rotunzi, negri și jucăuși se reîntorceau în inimile noastre. Acest moment de peliculă foto îl țin undeva în casă, într-un loc pe care l-am uitat.
Am ascuns imaginația în buzunare deși textul mi-e vital. Așa că b
rodez fals pe marginile pătrate ale imaginilor, pentru că sentimentul se filtrează printr-un creier aflat în imposibilitatea reamintirii nete.

Funkadelic - Maggot Brain

No comments: