Încercare

Nu, este când da, când poate. În cele trei categorii ce nu se combină niciodată, doar vin una după altă în ordine diferită.
Nu...suntem degeaba. Nu... suntem degeaba? Poate că da, poate că nu.
Este aiurea cum nu mai am nicio poveste, cum nimic nu iese dintre aceste clipe, taste, bucăţi de creier.
Culori împrăştiate pe o pânză ruptă şi tot nu vreau să renunţ. Mă agăţ cu înverşunare în mintea mea, mai ales dimineaţa. Mă încolăcesc în nişte cuvinte ce devin fraze, ce chiar au sens în lumina palidă a zilei. Apoi adorm între ochii obosiţi ai căror pupile nu le văd, dar le mişc frenetic. Sub pleople îmi stă o ultimă idee şi apoi uit de unde am pornit şi-ncotro mă îndrept.
Da...suntem degeaba. Da...suntem degeaba? Ce nuanţe şi semne banale. Doar pentru că ştiu să întreb şi să răspund diferit cred că am ceva ascuns în mânecă.
Am o puternică impresie de fals, ca şi cum mi-aş trăi viaţa între oameni de carton, de dimensiuni naturale, pe care în oboseala mea îi văd mişcându-se uneori. Guri ce se deschid ritmic, sunete ce în mare parte trec pe lângă mine. O aţă interioară ce le străbate pe toate, una a falsului. Un gust ciudat într-o gură ce nu vrea să mai vorbească, ca şi cum am mâncat prea multă cretă şi apoi delirez în filme de cinci minute.
Încă e vară şi-mi simt picioarele mai murdare decât iarna. Mult praf, beton, aer rarefiat şi puţin verde.
Mă gândeam că o să mă întorc aici, în această lume ce mă cunoaşte un pic şi pe care nu vreau s-o am lângă mine de obicei. Şi am făcut-o. Am revenit. Nu ştiu ce s-a întâmplat exact, dar o lună am reuşit să găsesc un sens, nu bun, nu rău, ci doar un sens, de parcă aş fi făcut eu lucrurile să se întâmple, de parcă aş fi dorit asta.
Apoi un brânci şi am căzut de pe scaunul cu trei picioare. Cu ale mele două, cinci.
Prea multe bucăţi neintersectate, ci mai mult suprapuse. Ceva palpabil pentru o clipă, apoi dus într-o zare întunecată.
Seara nu mi-e bine. Ziua e pâclă. Combinând... într-o pâclă de "ne-bine".
Înţeleg şi nu-nţeleg. Pricep evenimente, acţiuni, păreri, idei, fapte, adevăruri, minciuni, înşelătorii, nepăsări, etc. Nu-nţeleg acest "de ce" ce-mi stă pe limbă, care pe urmă se prelinge de-a lungul palatinului şi-apoi o ia ciudat în sus, direct în cap şi nu-mi iese pe urechi. E constant. E acolo şi nu-l pot înăbuşi.
Mi-aş lua nişte cai, ca-n versurile din cântec. M-aş arunca pe pajişte şi-aş miji ochii în soarele aruncat în colţuri de albastru şi alb. Asta nu e lumea mea. E doar o dorinţă ce nu acoperă "de ce-ul".
Trebuie să fim pentru că vrem, într-o încercare de a fi noi.


I got me some horses / To ride on, to ride on / They say that your demons can't go there / So I got me some horses / To ride on, to ride on / As long as your army keeps perfectly still.