Când gândurile stau ca nişte teroriste, ascunse în spatele cortinei şi vocile ce se desluşesc de fapt strigă, feţele se miră de ce sunt distorsionate şi nimic nu se încadrează în pătrat, atunci poate o .......... pauză a colţurilor e necesară.
Să mă smulg uneori aş vrea ca şi cum aş prinde violent cu mâna un smoc de iarbă. Pământul nu vrea s-o lase să plece, ea nu vrea să-şi vadă rădăcinile, ca apoi să moară în uscăciune.
Simt că mă degradez ca un rimel ce se scurge uşor, ca o mască ce a fost atinsă de prea multă apă. Totuşi nu mă sting, totuşi nu respir adânc. Părţile din mine ce le atârn după draperii, hainele ce stau ca nişte mormane de schelete, ghetele ce-şi întind şireturile, încercând să încolăcească aberant gresia, hârtiile cu scris haotic ce se agaţă de un echilibru, ... toate mă fac să spun că sunt eu.
Ţin minte cum demult nu ştiam dacă mă prind sau dacă mă alerg, ci simţeam doar iarba înaltă, îngălbenită de soare, cum îmi zgârie gleznele, pământul arid, muntele mult prea departe de mine. Aveam acea libertate pe care nici măcar n-o căutam. Dincolo de orice claritate, sângele pompa puternic, respiro nu exista, plămânii se obişnuişeră să ardă transpiraţia, cerul rupea în două câte un nor şi eu nu mai vedeam bine. Nu ştiu de ce eram acolo. Nu ştiu ce doream. Aveam lume în jur, copil în faţa mea, părinţi într-o margine de şosea. Viaţa era crudă, verde-crud şi palpam ceva în mine fără să ştiu ce.
Zilele s-au scurs şi rafturile mele sunt pline. Sunt depozite de amintiri, luate de ici de colo. Nu ştiu de ce mă reîntorc. Poate ca să nu mă pierd total. Nu ştiu încotro merg, dar drumul e acolo şi acţiunea în desfăşurare.
Astă seară cred că n-am depăşit nici o limită. Ar trebui să-mi radiografiez fiecare idee, să atârn negative pe sârmă, să nu mai ştiu cum arată camera mea, locul din care nu mai reuşesc să mă ridic.
E foarte frig sau prea cald. Nu cunosc mijlocul temperaturii. Aş dori să am gheare, ca să zgârii suprafeţele ce ascund profunzimea. Să sap în peticul meu de viaţă şi să descopăr ceva ce mă semnifică net.
Ţigările au făcut găuri în pânză. Cu toate acestea nu văd sensul printre cercuri.
Nu felia viitorul când trecutul nu e îndeajuns de sedimentat!
Să mă smulg uneori aş vrea ca şi cum aş prinde violent cu mâna un smoc de iarbă. Pământul nu vrea s-o lase să plece, ea nu vrea să-şi vadă rădăcinile, ca apoi să moară în uscăciune.
Simt că mă degradez ca un rimel ce se scurge uşor, ca o mască ce a fost atinsă de prea multă apă. Totuşi nu mă sting, totuşi nu respir adânc. Părţile din mine ce le atârn după draperii, hainele ce stau ca nişte mormane de schelete, ghetele ce-şi întind şireturile, încercând să încolăcească aberant gresia, hârtiile cu scris haotic ce se agaţă de un echilibru, ... toate mă fac să spun că sunt eu.
Ţin minte cum demult nu ştiam dacă mă prind sau dacă mă alerg, ci simţeam doar iarba înaltă, îngălbenită de soare, cum îmi zgârie gleznele, pământul arid, muntele mult prea departe de mine. Aveam acea libertate pe care nici măcar n-o căutam. Dincolo de orice claritate, sângele pompa puternic, respiro nu exista, plămânii se obişnuişeră să ardă transpiraţia, cerul rupea în două câte un nor şi eu nu mai vedeam bine. Nu ştiu de ce eram acolo. Nu ştiu ce doream. Aveam lume în jur, copil în faţa mea, părinţi într-o margine de şosea. Viaţa era crudă, verde-crud şi palpam ceva în mine fără să ştiu ce.
Zilele s-au scurs şi rafturile mele sunt pline. Sunt depozite de amintiri, luate de ici de colo. Nu ştiu de ce mă reîntorc. Poate ca să nu mă pierd total. Nu ştiu încotro merg, dar drumul e acolo şi acţiunea în desfăşurare.
Astă seară cred că n-am depăşit nici o limită. Ar trebui să-mi radiografiez fiecare idee, să atârn negative pe sârmă, să nu mai ştiu cum arată camera mea, locul din care nu mai reuşesc să mă ridic.
E foarte frig sau prea cald. Nu cunosc mijlocul temperaturii. Aş dori să am gheare, ca să zgârii suprafeţele ce ascund profunzimea. Să sap în peticul meu de viaţă şi să descopăr ceva ce mă semnifică net.
Ţigările au făcut găuri în pânză. Cu toate acestea nu văd sensul printre cercuri.
Nu felia viitorul când trecutul nu e îndeajuns de sedimentat!
No comments:
Post a Comment