Stări se prăbuşesc peste alte stări, doar aşa ca să le dea în cap. Într-o secundă, două voi uita că primele erau importante. Următoarele îşi desfăşoară prezentul şi profită la maxim.
"Domnul acesta n-are frâne", am spus eu, cu oarecare dezinteres.
"N-are frânghie", replică interlocutoarea mea. Am râs la continuare observaţiei dânsei, formulându-mi în gând, 'să-şi aducă frânghia de acasă, că furnizez eu săpunul'. Pentru o mai bună înţelegere, contextul acestui scurt schimb de propoziţii a fost unul aproape complet plictisitor, unul, în care lumea se întreba pentru ce a venit în primul rând. Aşteptările, oricât de mici, pot fi şi ele înşelate la fel de uşor.
Nu ştiu cum, dar atunci când aşezi oamenii în cap de masă, în faţa unui auditoriu, uită de orice urmă de intimidare şi se apucă să împărtăşească vrute şi nevrute, la modul acela, încât şi ei uită de unde au plecat şi de ce continuă polologhia. Poate într-o situaţie similară, după ce trec de panică şi de planul B, total ineficient, (leşinul), aş face la fel, cine ştie? Aş scoate toţi gărgăunii mei povestitori şi m-aş amuza copios, eu aşa cu mine mai mult, decât cu ceilalţi şi aş pierde din vedere urmele de manierism şi eleganţă ondulată.
Uneori nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva am ajuns într-un punct prea social, care evită adevăratul social. Un fel de denaturare a intrat peste acest cuvânt şi l-a smuls din sensul său original. Mamă, ce 'dăşteaptă' m-am simţit la frazele astea. :))
"Ştii, eu stau în vizuina mea şi scriu despre vizuinele altora, mai mult sau mai puţin reale, interesante, dominante.
Da, eşti ca ariciul sau ca ursul.
Da, dar uneori trebuie să ies din hibernare şi să mă duc să mai spun lumii ce am făcut în perioadele de pustnicie.
Hmm, cam nasol.
Nu neapărat. E ok, în cele din urmă."
Se schimbă non-povestea în poveste şi am sentimentul că e derizorie.
2 comments:
pe la vizuina mea ai trecut sa scrii despre ea?
Inca nu, sorry. Dar o sa trec :D
Post a Comment