Aşa

Să ştiu eu prima că m-am săturat de scurt. De cuvinte multe şi texte scurte, de răbdarea cu care m-am înarmat de când am venit aici, de posibilităţi infinite şi practici insuficiente. Încercări ce pornesc din năpustiri, posturi frenetice, mase de oameni înghesuiţi ca sardelele, fiecare comentând, în rândul unor cozi nesfârşite. Aşa mă gândesc acum că nu ştiu cele mai multe locuri în care mă aflu. Îmi sunt total improprii şi mă simt de parcă cineva m-a surprins cu pantalonii în vine.
Aşa să ştiu eu prima că m-am săturat să cer atât de mult de la mine, că forţez capacitatea, că drenez capul şi îmi usuc tenul. Ce nerv şi zbatere mă ţin legată de calorifer. Nici eu n-am înţelegere în mine, aşa că nu mă aştept s-o ofer altora. Când sunt în culmea superbului nu simt nimic în celule. Sunt acolo şi atât. Îmi ratez cele mai frumoase momente printr-o implicare totală în ele. Pe urmă mă trezesc şi încerc să reconstruiesc puzzle-ul. E enervant.
Să vreau să ştiu eu prima că vreau totul, de la bun început, vreau acces total. Sunt un tiran ce trăieşte în necunoaştere. Seara asta nu e propice pentru nimic. E doar nerv, e ridicare şi izbire de perete. Petrec mult timp în aceleaşi cămăruţe. E acea vizuină ce am murdărit-o de prea mult stat şi cu excesul meu de obiceiuri. Nici nu doresc să schimb locaţia pentru că am o căpoşenie plină de tabieturi şi fixuri.
Aşa da, ne place să fim aici, unde e stabilitate, unde ai plase de siguranţă, pe care, dacă zăboveşti cu mintea asupra lor realizezi că sunt plase de păianjen, de ţânţari, de pescuit, unde mai nimic nu e controlabil.
Aşa am ratat eu acest text prea scurt.