Mă gândesc în ultima vreme ce s-ar vedea dacă tete-ul meu ar fi de sticlă. Ar fi un început bun pentru relaţionarea între oameni. Fiecare cu capul său de sticlă, ce lasă să se vadă ce se întâmplă pe acolo, ce rotiţe se pun în mişcare când te gândeşti la diverse sau când conversezi cu cineva.
Recent mintea mea a făcut un pop up şi a realizat că este un parc de distracţii cu variate tematici. E un fel de Disneyland probabil. Pe laterala dreaptă îi am pe piticii Albei ca Zăpada ce se urnesc spre un munte cântând veseli "Hey ho". Pe zona cerebelului e un nene micuţ, cu haine ţipătoare, predominant rozul, care se dă cu capul de craniul meu, pierzând în această activitate 150 de grame pe oră din greutatea sa. Motivul e simplu. De când s-a născut detestă rozul impus de mama sa ce întotdeauna şi-a dorit o fetiţă. Un solitar într-o cutie de plastic dur, dar transparent pluteşte prin aer. Are mereu o expresie cugetătoare, motivat de dorinţa de a evada. Doi joacă ping pong cu o bilă de plumb fosforescentă. Câţiva neuroni fac horă pe muzichii săltăreţe. Nervii dinspre urechi sunt nervoşi că nu aud prea bine ce se petrece afară şi stau încruntaţi, bosumflaţi şi-njură printre dinţi o pianistă nebună ce ţine să urle "Never was a cornflake girl" şi alte asemenea songuri ce înfundă timpanele. Fraza ce se repetă la nervii ciudoşi e un vers pe care l-au luat de la clapista roşcată: "I believe in peace...bitch". Tarzan a descoperit minunăţiile tehnologice ale montang-russe-ului şi şi-a abandonat toate lianele. Poate despărţirea de Jane l-a determinat să-şi schimbe profesia. Încă se mai discută motivele, atunci când psihologul reuşeşte să aterizeze de pe topogan direct în roller coasterul frenetic. Maimuţicile au profitat de această ocazie să renunţe la şah şi să atace lianele unduitoare, nu înainte de le vopsi bineînţeles în alb şi negru.
Ţestoasele ninja sunt gri acum. La confruntarea din ultimul episod au căzut în cazanul cu materie cenuşie. De atunci detestă tot ce-i verde şi nu mai sunt prieteni cu grupul de rasta mans ce locuiesc la etajul 2 al colibei din apropierea globului ocular drept. Nici ei nu ştiu dacă privirea lor împăienjenită e de la verdele naturist cu care se tratează sau de la faptul că au view spre vederea dioptrizată a posesoarei acestui cap.
Făt Frumos a fost înţepat de o familie de arici, tatăl ochelarist fiind cel mai jignit de pletele blonde ale acestui şarmant bărbat. De atunci Făt Frumos şi-a luat calul şi a ieşit la pensie, pentru a-şi linge rănile în coliba rastaman-ilor. Căluţul său a devenit vedeta autohtonă a naturiştilor cu spaghete în cap, descoperind şi el cu mirare, alături de ceilalţi, că are o latură foarte înţeleaptă.
Mai sunt şi alte personaje pe acolo, dar se văd sporadic prin sticlă. Pisici ce joacă bridge, şoricei ce le lustruiesc gheruţele, răţuşte ce măcăne fără ecou (un fapt real, căruia nimeni nu-i ştie motivul), o populaţie de raci ce se tem de fierbere, de aceea au renunţat la cafelele calde. Beau numai ness cu apă rece asezonat cu sugar din belşug.
În centrul tuturor acestor specii, oameni, characters e o fetiţă într-un balon vişiniu, legat cu sfoară groasă de cerebel, care priveşte toată acţiunea cu mare curiozitate. Are haine de bufon, ochi mari şi expresivi, ascunşi în spatele unui fard alb.
Dacă vă duceţi cândva la mare şi prindeţi un soare puternic, acompaniat de valuri ondulate de un vânt uşor, o puteţi vedea zâmbind şi făcând cu ochiul brizei.
Recent mintea mea a făcut un pop up şi a realizat că este un parc de distracţii cu variate tematici. E un fel de Disneyland probabil. Pe laterala dreaptă îi am pe piticii Albei ca Zăpada ce se urnesc spre un munte cântând veseli "Hey ho". Pe zona cerebelului e un nene micuţ, cu haine ţipătoare, predominant rozul, care se dă cu capul de craniul meu, pierzând în această activitate 150 de grame pe oră din greutatea sa. Motivul e simplu. De când s-a născut detestă rozul impus de mama sa ce întotdeauna şi-a dorit o fetiţă. Un solitar într-o cutie de plastic dur, dar transparent pluteşte prin aer. Are mereu o expresie cugetătoare, motivat de dorinţa de a evada. Doi joacă ping pong cu o bilă de plumb fosforescentă. Câţiva neuroni fac horă pe muzichii săltăreţe. Nervii dinspre urechi sunt nervoşi că nu aud prea bine ce se petrece afară şi stau încruntaţi, bosumflaţi şi-njură printre dinţi o pianistă nebună ce ţine să urle "Never was a cornflake girl" şi alte asemenea songuri ce înfundă timpanele. Fraza ce se repetă la nervii ciudoşi e un vers pe care l-au luat de la clapista roşcată: "I believe in peace...bitch". Tarzan a descoperit minunăţiile tehnologice ale montang-russe-ului şi şi-a abandonat toate lianele. Poate despărţirea de Jane l-a determinat să-şi schimbe profesia. Încă se mai discută motivele, atunci când psihologul reuşeşte să aterizeze de pe topogan direct în roller coasterul frenetic. Maimuţicile au profitat de această ocazie să renunţe la şah şi să atace lianele unduitoare, nu înainte de le vopsi bineînţeles în alb şi negru.
Ţestoasele ninja sunt gri acum. La confruntarea din ultimul episod au căzut în cazanul cu materie cenuşie. De atunci detestă tot ce-i verde şi nu mai sunt prieteni cu grupul de rasta mans ce locuiesc la etajul 2 al colibei din apropierea globului ocular drept. Nici ei nu ştiu dacă privirea lor împăienjenită e de la verdele naturist cu care se tratează sau de la faptul că au view spre vederea dioptrizată a posesoarei acestui cap.
Făt Frumos a fost înţepat de o familie de arici, tatăl ochelarist fiind cel mai jignit de pletele blonde ale acestui şarmant bărbat. De atunci Făt Frumos şi-a luat calul şi a ieşit la pensie, pentru a-şi linge rănile în coliba rastaman-ilor. Căluţul său a devenit vedeta autohtonă a naturiştilor cu spaghete în cap, descoperind şi el cu mirare, alături de ceilalţi, că are o latură foarte înţeleaptă.
Mai sunt şi alte personaje pe acolo, dar se văd sporadic prin sticlă. Pisici ce joacă bridge, şoricei ce le lustruiesc gheruţele, răţuşte ce măcăne fără ecou (un fapt real, căruia nimeni nu-i ştie motivul), o populaţie de raci ce se tem de fierbere, de aceea au renunţat la cafelele calde. Beau numai ness cu apă rece asezonat cu sugar din belşug.
În centrul tuturor acestor specii, oameni, characters e o fetiţă într-un balon vişiniu, legat cu sfoară groasă de cerebel, care priveşte toată acţiunea cu mare curiozitate. Are haine de bufon, ochi mari şi expresivi, ascunşi în spatele unui fard alb.
Dacă vă duceţi cândva la mare şi prindeţi un soare puternic, acompaniat de valuri ondulate de un vânt uşor, o puteţi vedea zâmbind şi făcând cu ochiul brizei.
No comments:
Post a Comment