Prima chestie de-mi veni în cap pentru un titlu. Apoi m-am dus cu gândul la zbierăcioasa de Joplin, noh că bine le mai urla. Treaba asta n-are neapărat legătură cu postul actual, deşi mai ştii?
Toate textele prezente pe acest blog sunt spontane, precum o trezire bruscă dimineaţa. "Trezire" ăsta da cuvânt. Începe să-mi placă din ce în ce mai mult. Contextul în care îl displăceam cel mai tare era matinalul zorilor aburiţi, mai aleşi cei iernatici, cu geamuri îngheţate, cu soarele incognito, cu întunericul gri al camerei, când căldura cuverturilor şi somnul dulce, aveau să fie subit întrerupte de frigul din casă, de cafelele cu ochi mijiţi. Lucrurile se mai calmau când dădeam de gerul de afară şi aveam senzaţia unui shot de energizant sau al unuia intravenos. Creierul o lua la trap, apoi galopa. Începea o nouă zi şi-mi zicea că totul e posibil. Metroul te re-adoarme şi gândul predominant e să stai "treaz", să nu ratezi staţia la care trebuie să cobori, să-ţi aminteşti câte la stânga şi câte la dreapta să faci. Este ciudat cum îmi place aşa de mult căldura. Dacă stau să mă gândesc mai bine, mă adoarme sau mă ameţeşte. Şi eu tot o plac, îi sunt fidelă, o chem, ponegresc frigul şi-i dau un bobârnac, poate, poate o zbura de pe masă.
"Trează"!!! Câte momente au fost? Multe, dar pe care mi se întâmplă să le pierd uşor, ca o scamă de pe jachetă, pe care ţi-o ia altul cu mână, fără să observi.
"Trează"-trăire intensă probabil. Maybe. Deşi trăirile mele sometimes duc la un a fi in the moment aşa de mult, încât "treazul" se schimbă din acel raţional în acel implicat total. Mintea cea trează începe să moţăie, până la o dispersare aproape completă şi tu eşti întregul ce simte. Absorbire îi spun eu sau buşire în creieri. Revenirea e tot treptată.
Singurele scăpări de "trează" le am în memorie. Nu e punctul meu forte, deşi aş vrea să fie. I forget the little stuff, unele chestii pe care le am de făcut în decursul unei săptămâni, alte lucruri ce parcurg drumul spre trecutul îndepărtat. Poate şi aceste sporadice momente au fost adormite de trăiri prea intense.
"Trează", acum s-a furişat într-un spaţiu numa' bun. E o stare ce sper şi nici nu vreau s-o pierd. E acea stare de alert, poate uneori exacerbată. Dar de cele mai multe ori îşi păstrează parametri normali. E un conştient de viu, ce m-a pocnit în plină faţă. E o dorinţă de practic. E tot o dorinţă de a fi true to myself, indiferent de preţul pe care va trebui să-l plătesc. Nu-mi fac promisiuni, deoarece ştiu că am mari şanse să nu le ţin. Las "treazul" să umble hai hui prin mine, să fie spontan şi liber să acţioneze. E simpatic şi uneori îmi gâdilă tălpile, îmi înroşeşte urechile, îmi schimbă privirea.
Maybe sunt tot eu, dar într-o versiune puţin schimbată (nu contează de e bună, de e rea; e la latitudinea fiecăruia SĂ JUDECE).
Toate textele prezente pe acest blog sunt spontane, precum o trezire bruscă dimineaţa. "Trezire" ăsta da cuvânt. Începe să-mi placă din ce în ce mai mult. Contextul în care îl displăceam cel mai tare era matinalul zorilor aburiţi, mai aleşi cei iernatici, cu geamuri îngheţate, cu soarele incognito, cu întunericul gri al camerei, când căldura cuverturilor şi somnul dulce, aveau să fie subit întrerupte de frigul din casă, de cafelele cu ochi mijiţi. Lucrurile se mai calmau când dădeam de gerul de afară şi aveam senzaţia unui shot de energizant sau al unuia intravenos. Creierul o lua la trap, apoi galopa. Începea o nouă zi şi-mi zicea că totul e posibil. Metroul te re-adoarme şi gândul predominant e să stai "treaz", să nu ratezi staţia la care trebuie să cobori, să-ţi aminteşti câte la stânga şi câte la dreapta să faci. Este ciudat cum îmi place aşa de mult căldura. Dacă stau să mă gândesc mai bine, mă adoarme sau mă ameţeşte. Şi eu tot o plac, îi sunt fidelă, o chem, ponegresc frigul şi-i dau un bobârnac, poate, poate o zbura de pe masă.
"Trează"!!! Câte momente au fost? Multe, dar pe care mi se întâmplă să le pierd uşor, ca o scamă de pe jachetă, pe care ţi-o ia altul cu mână, fără să observi.
"Trează"-trăire intensă probabil. Maybe. Deşi trăirile mele sometimes duc la un a fi in the moment aşa de mult, încât "treazul" se schimbă din acel raţional în acel implicat total. Mintea cea trează începe să moţăie, până la o dispersare aproape completă şi tu eşti întregul ce simte. Absorbire îi spun eu sau buşire în creieri. Revenirea e tot treptată.
Singurele scăpări de "trează" le am în memorie. Nu e punctul meu forte, deşi aş vrea să fie. I forget the little stuff, unele chestii pe care le am de făcut în decursul unei săptămâni, alte lucruri ce parcurg drumul spre trecutul îndepărtat. Poate şi aceste sporadice momente au fost adormite de trăiri prea intense.
"Trează", acum s-a furişat într-un spaţiu numa' bun. E o stare ce sper şi nici nu vreau s-o pierd. E acea stare de alert, poate uneori exacerbată. Dar de cele mai multe ori îşi păstrează parametri normali. E un conştient de viu, ce m-a pocnit în plină faţă. E o dorinţă de practic. E tot o dorinţă de a fi true to myself, indiferent de preţul pe care va trebui să-l plătesc. Nu-mi fac promisiuni, deoarece ştiu că am mari şanse să nu le ţin. Las "treazul" să umble hai hui prin mine, să fie spontan şi liber să acţioneze. E simpatic şi uneori îmi gâdilă tălpile, îmi înroşeşte urechile, îmi schimbă privirea.
Maybe sunt tot eu, dar într-o versiune puţin schimbată (nu contează de e bună, de e rea; e la latitudinea fiecăruia SĂ JUDECE).
No comments:
Post a Comment