Nemulţumire

După explicaţii legate de ştrumful negru, am venit acasă, as usual, şi de cum am intrat pe uşă desigur că piticul zglobiu a încercat eschiva cu şoseta. Ne-am alintat un pic şi apoi am trecut în cămăruţa mea, multicolor şi nebuneşte decorată, pentru a-mi deschide calcul. Dânsul veni bineînţeles. I-am aruncat o privire încântată şi i-am zis "fiule eşti celebru". El scoase limba la mine şi spuse cu un accent british ss-it "Who cares? Can't you see I'm busy?You think this slipper carries all by himself?" (da, uneori mai variază şosetele cu papucii şi cu adidaşii. Încearcă să se autodepăşească şi să-şi menţină musculatura canină în formă, ridicând greutăţi urmat de un streching prin tentativa de a-şi prinde coada cu gura.) Oricum m-a minţit cu neruşinare toţi anii aştia, făcând pe prostul când mai scăpam câte o replică în engleză, aşa că nemulţumirea mea e huge. Bine că a plecat înainte de a-l da afară din cameră. Şi asta e ultima oară când mai scriu despre el. Nah că am zis-o. Să-i fie învăţătură de minte.

P.S. a revenit la scurt timp după aia, n-a zis nimic, mi-a aruncat privirea aia tipică unui negricios care vrea să înduioşeze. Nu i-am putut rezista micuţului santajist sentimental, i-am dat un hug şi şi o smotoceală pisicească (dar asta e o altă poveste pe care n-o să v-o zic, că nu mai scriu despre el :))