"Warning sign"

Ploaia mă indispune, ca şi cum picăturile sunt negre şi asflatul la fel. Întuneric întrerupt de veioza din camera închisă, o lume ce se aşează pe umeri, o presiune interioară ce mă face să urlu într-un proces de implozie.
Mereu mă regăsesc în aceeaşi minte, în care unele sunete şi voci lipsesc. Într-o lume răsturnată, mă uit de jos în sus la nori de ciment. Stau la bloc şi aerul intră doar pe geam. Nu ies din lipsa unei dorinţe de a auzi zgomotul oraşului şi întrebările inutile.
Similar. Acesta este cuvântul care să descrie anii. Aceeaşi lipsă de direcţie, de sens, ce se apasă în urechi, ce-mi bruiază timpanul. Eu nu vreau nimic de la nimeni, alţii vor mereu ceva. Eu stau în camere strâmte şi ies rar din mine însămi. Încă pretind să mă înţeleg. Totuşi nu pretind asta şi celorlalţi.
Mă gândesc foarte des că totul e pus câş şi că vina îmi aparţine, pentru că eu m-am blocat şi mă menţin în blocaj, ca un lift care nu a mai ştiu să oprească la etajul dorit.
N-am chef de continuare. Aşa că stau şi aştept poate ceva. Ăsta e un semn bun.
Nu scriu nimic. Nici măcar acum. E doar ceva aşa ca să treacă timpul mai repede, cel dintre aceste picături negre ce udă asfaltul. Nu mai ţin cont de o logică anume, doar "scriu" ca să evit zilele identice.
Suport cu greu abandonul. De aceea, în general, plec prima din cameră.

Coldplay - Warning sign